online
Prinde un loc pentru START-ul de pe 14 noiembrie.
Coaching
Cu cine mă pot sfătui?
Sesiuni de suport personalizat
Coaching-ul financiar gratuit din programul Banometru îți permite să discuți individual cu un specialist despre provocările tale financiare, online, la telefon sau față în față. Astfel, vei beneficia de îndrumare personalizată pentru a găsi soluții la dificultățile financiare cu care te confrunți și a lua decizii mai bune în gestionarea banilor. În cadrul Banometru poți solicita 1-4 ședințe de coaching financiar, toate gratuite.
Important!
Coach-ul este “antrenorul” tău personal pentru sănătate financiară. El nu va face “munca din teren” în locul tău, ci te va ghida într-un proces de explorare și identificare de soluții. Așadar, “mingea” e la tine! Te poți înscrie la ședințele de coaching indiferent dacă ai participat sau nu la cursurile introductive, însă noi îți recomandăm să începi totuși cu ele. Aceasta deoarece s-ar putea să găsești în materialele de la cursuri răspunsul la multe întrebări sau neclarități.
Provocarea Datoriilor
Provocarea Banometru este un program GRATUIT prin care înveți să-ți gestionezi mai bine datoriile care te copleșesc, astfel încât să reușești să le reduci sau chiar să scapi de ele. )! Noi îți arătăm cum
Cum se desfășoară?
- Timp de 30 de zile*, primești email-uri cu informații practice și teme și participi la webinarii online săptămânale. Vei fi parte și dintr-o grup de comunicare.
- Dacă te implici activ în provocare și îți plătești o datorie, poți câștiga unul dintre cele 2 premii a câte 500 lei fiecare sau un abonament gratuit în rețeaua Regina Maria, așa că fă primul pas și înscrie-te!
- Totul se desfășoară 100% online, astfel că poți participa indiferent unde locuiești.
- Ne adresăm tuturor celor cu datorii, fie că este vorba despre rate la bănci sau IFN-uri, datorii la prieteni sau familie, facturi mari, restanțe la plata unor impozite și taxe etc.
- Te afli într-un mediu sigur, unde nu ești judecat(ă) pentru deciziile luate până acum.
*Pentru a da șansa cât mai multor persoane să participe și să oferim susținere personalizată, vom porni mai multe grupe, prima fiind pe data de 14 noiembrie 2024.
Comunitate
Mai sunt și alte persoane ca mine?
Ce se întamplă în comunitate
Pentru a continua și a dezvolta obiceiurile financiare bune, ești invitat în Comunitatea Banometru, un grup de Facebook unde poți face schimb de recomandări cu ceilalți membri și ai acces la resurse suplimentare de dezvoltare personală – webinarii, titluri de cărți, articole, invitatul lunii, programe de lucru în echipă etc.
Aici găsești motivația suplimentară pentru a trece de la “a ști” la “a face” și pentru a aplica mai ușor informațiile învățate în viața ta de zi cu zi. Alături de o comunitate implicată îți va fi mai ușor să te ții de obiectivele financiare pe care ți le-ai propus.
În cadrul Comunității se desfășoară și programul "Parteneri de succes" - grupați câte 2, cei înscriși lucrează împreună la îndeplinirea obiectivelor financiare proprii.
Comunitatea este deschisă și pentru cei care tocmai au început programul Banometru sau sunt în proces.
Resurse
Ce instrumente și calculatoare mă pot ajuta?
Instrumente financiare practice
Drumul de la teorie la practică nu mai este așa lung când ai acces la resursele potrivite. Iată ce te așteaptă la categoria Resurse!
- Ai la dispoziție articole, calculatoare de credit și simulatoare pentru a lua decizii financiare în cunoștință de cauză.
- Te anunțăm despre webinariile și evenimentele gratuite pe care le organizăm.
Despre Banometru
Din 2016, peste 25.000 de persoane au ales să le fim alături atunci când s-au confruntat cu provocări în gestionarea banilor, cum ar fi datorii, cheltuieli impulsive sau lipsa economiilor.
Prin Banometru ne propunem să încurajăm comportamente financiare sănătoase si ne adresăm persoanelor care întâmpină obstacole pe drumul spre o viață financiară echilibrată. Pe tot parcursul programului suntem alături de tine și te ghidăm cu prietenie, fără să te judecăm pentru alegerile pe care le-ai făcut în trecut. Îți înțelegem frământările pentru că și unii dintre noi am trecut prin aceleași dificultăți financiare.
Datele tale personale sunt în siguranță! Îți promitem să nu divulgăm numele tău sau alte informații despre tine decât cu permisiunea ta expresă.
Banometru nu cere detalii despre carduri, plăți, investiții mai ales pe canalele de social media.
Asigură-te că discuți cu noi doar pe canalele corecte sau direct cu coach-ul tău.
Dacă primești mesaje ca fiind din partea noastră care par suspecte sau încearcă să obțină informații confidențiale sau bani, verifică cu atenție și raportează-ne situația.
Pentru a te proteja de fraude citește mai mult aici: https://banometru.ro/anti-frauda
webinarii
coaching 1 la 1
Programe la Gala Societății Civile.
Ce spun beneficiarii Banometru?
Ședințele de coaching financiar Banometru au fost printre cele mai bine investite ore în educație până acum și cred cu tărie că această inițiativă este unul dintre cele mai interesante proiecte de educație din România. Pe lângă faptul că am învățat concepte de bază care mă ajută în continuare să am o relație sănătoasă cu banii mei, utilizarea unor instrumente precum bugetul lunar și conturile separate pentru diverse obiective îmi oferă o liniște psihică în momentul în care fac orice cheltuială. Am avut întâlniri frumoase și cu zâmbete alături de Gina, coach-ul meu financiar și le-am recomandat deja și prietenilor și familiei mele.
Cătălina Dobre
Banometru este dinamic, practic, focusat pe elemente importante din viața și societatea actuală. Sesiunile de coaching m-au ajutat să-mi clarific atitudinea mea față de bani. Mi-au permis să identific niște atitudini care nu-mi erau favorabile în materie de venituri-cheltuieli și să le echilibrez. A fost plăcut și am atins multe arii din viața mea. Mi-am ameliorat conduita financiară, cu efecte pe termen lung.
Roxana A.
Am învățat cum să economisim eficient, cum să ne organizăm pentru viitoare evenimente, cum să fim chibzuiți, cum să ținem în frâu cheltuielile, pe principiul “moft sau necesitate”, cum să ne ascultăm și să ne înțelegem unul pe celălalt, cum să completăm golurile ce apar uneori în relație. Am creat fondul de urgență și după ce va fi acoperit vom începe fondul de economii.
Mulțumim din suflet pentru tot ceea de faceți!
Dana și Orlando