Despre noi
Echipa Banometru
Andra Calenic
Andra Calenic
Community Content Writer
Cu pasiune pentru claritate, Andra scrie newsletterele Banometru și articole pe blog, creează conținut pentru paginile noastre de Facebook & LinkedIn, broșuri, rapoarte și alte materiale. Este Content Writer freelancer din 2014 și lucrează pentru clienți din domenii diverse. În timpul liber scrie pe blogul personal www.zambetsisanatate.ro despre experiențe faine și idei pentru o stare de bine. Din ziua ei ideală nu lipsesc alergarea în aer liber și o cană mare cu ceai, plus timp de visat cu ochii deschiși.
Andreea Dinu
Andreea Dinu
Coordonator Banometru
Andreea coordonează programul Banometru din 2020, cu atenție la detalii, răbdare și empatie. Este un om orientat spre soluții, care pune pasiune în tot ceea ce face și o împlinește să contribuie în mod pozitiv la creșterea celor din jur. De peste 15 ani adună experiențe de voluntariat, coordonare de proiecte, tabere, evenimente sportive, training și design de training, consultanță educațională pentru studii în străinătate, Human Design și spiritualitate. Iubește natura, marea și muntele și se bucură de un apus frumos sau de multă zăpadă.
Alina Chicu
Alina Chicu
Specialist Social Media
Alina, creatoarea noastră de magie pe social media! Este o fire creativă care reușește să aducă culoare și viață fiecărei postări. Platformele de social media devin vibrante și pline de viață sub atingerea ei.
Este campioană mondială la jocul de dame, un joc inteligent ce testează logica și gândirea analitică. De 4 ani, navighează în lumea freelancingului, lucrând la proiecte din IT și mai nou, educație financiară.
Adoră să călătorească și a avut privilegiul de a vizita până acum 15 țări, fiecare experiență aducându-i inspirație și noi perspective.
Rin Gabi Iosif
Rin Gabi Iosif
Asistent manager
Rin este primul contact cu beneficiarii care se înscriu în programul de coaching, remarcându-se prin sensibilitate și atenție față de nevoile acestora. Prin implicarea și responsabilitatea pe care le demonstrează, el contribuie la informarea beneficiarilor cu privire la resursele și serviciile oferite în cadrul programului Banometru și cum poate acesta să îi ajute în funcție de nevoile fiecăruia. Atenția sa la detalii și răbdarea cu care ascultă poveștile oamenilor asigură o conexiune armonioasă între beneficiari și colegii săi de echipă pentru ședințele de coaching financiar.
În ciuda firii sale introvertite, este mereu pregătit să iasă din zona de confort pentru a fi alături de oameni. Acest lucru l-a împins de-a lungul ultimilor 7 ani să se implice în multe oportunități de voluntariat care l-au ajutat să se descopere. Este pasionat de poezie, adesea transpunându-și propriile gânduri și sentimente în versuri. Îi place să scrie în aer liber și este mereu dornic să experimenteze cu ce îi oferă viața, bucurându-se și învățând cu fiecare clipă.
Alexandra Duică
Alexandra Duică
Community & Partnership Manager
În cadrul Banometru, Alexandra contribuie la dezvoltarea comunității și a parteneriatelor, construind punți între oameni, organizații și idei care aduc educația financiară mai aproape de viața reală. Cu un parcurs care îmbină comunicarea, marketingul, trainingul, facilitarea și dezvoltarea de comunități, a ales mereu să se implice în proiecte care unesc sensul cu acțiunea și cresc prin colaborare și implicare.
Implicată în inițiative și programe de educație, antreprenoriat și leadership, crede în învățarea continuă și în puterea conversațiilor autentice, bazate pe grijă, înțelegere și respect, care aduc claritate și transformare. În rolul de formator și facilitator, creează prin traininguri, evenimente și experiențe personalizate contexte vii de conectare, reflecție și creștere.
Motivată de dorința de a evolua și de a sprijini evoluția celor din jur, caută mereu moduri prin care oamenii pot face împreună lucruri cu rost și impact real pentru binele cât mai multora. Își găsește inspirația în relațiile bazate pe încredere și reciprocitate, în ideile care prind viață și în momentele simple, pline de sens și recunoștință.
Credem că fiecare om merită șansa de a trăi cu liniște financiară.
Banometru este mai mult decât un program de educație, este o comunitate de oameni care învață, cresc și dau mai departe ceea ce au descoperit.
Dacă rezonezi cu misiunea noastră și vrei să ne ajuți să ducem mai departe educația financiară gratuită, poți contribui cu o donație lunară sau punctuală.