Banometru este programul gratuit care îți oferă sprijinul unui coach financiar pentru a crea și
urma un plan potrivit ție. În plus, ai acces la cursuri ușor de înțeles, susținerea unei
comunități prietenoase ca să-ți păstrezi motivația și resurse practice pentru a ajunge la o
relație echilibrată cu banii.
Dacă simți că ai putea lua decizii mai bune cu banii tăi, suntem aici pentru a te sprijini. Te
ghidăm cu profesionalism dar și cu prietenie, fără să judecăm deciziile pe care le-ai luat în
trecut. Știm că poate fi dificil să faci față unei stări de vulnerabilitate financiară, pentru
că și unii dintre noi am trecut prin aceleași dificultăți.
De aceea, ne oferim să îți fim parteneri pe drumul către sănătate financiară, să îți oferim
sfaturi și soluții concrete, și să creăm, împreună, un plan de acțiune adaptat situației și
obiectivelor tale.
Toate informațiile pe care alegi să ni le dai în cadrul cursurilor sau sesiunilor de
coaching sunt în deplină siguranță. Respectăm pe deplin confidențialitatea datelor
tale.
De asemenea, coachii independenți cu care lucrezi nu îți vor promova produse sau servicii
financiare, prioritatea noastră este ca tu sa înveți să faci alegerile potrivite pentru
tine.
Nu dăm credite și nu promovăm anumite
produse financiare în detrimentul altora, ci îți oferim informațiile de care ai nevoie pentru a
alege soluția potrivită pentru tine, astfel încât să ajungi la un echilibru financiar.
Nu dăm sfaturi sau rețete generale, deoarece
situația fiecăruia este unică. Te susținem în schimb cu resurse și sesiuni personalizate de
coaching pentru ca tu să descoperi ce funcționează în cazul tău.
Până acum am ajuns cu inițiativa noastră pentru sănătate financiară la persoane din toată țara:
- 89% dintre beneficiarii întâlnirilor de coaching 1 la 1
au redus gradul de vulnerabilitate financiară
comparativ cu cel de dinaintea implicării în program
- După participarea la Banometru, 83% dintre participanți spun că iau decizii financiare mai bune ca înainte.
- 78% dintre participanții la programul Banometru au fost la
prima lor experiență de educație financiară.
- La un an după intrarea în program, 98% dintre persoane își păstrează activ
comportamentul de a se educa financiar (cărți,
articole, urmărire de cursuri/site-uri de educație financiară).
-
Aici găsești raportul Banometru 2021
Vezi video cu rezultatele 2021