Povestește-ne pe scurt despre tine și la ce te pricepi
Viața mea profesională a însemnat mereu construirea de relații cu oamenii, de diferite vârste, și din diferite medii sociale și contexte de viață. Din poziția de pedagog social sau din cea de formator, de constructor de echipe și de modelator de oameni care să lucreze la rândul lor cu alți oameni. În douăzeci de ani de muncă în domeniul social, am adunat multe povești de viață și multe momente transformatoare trăite alături de cei cu care m-am intersectat.
De câteva luni am făcut tranziția din domeniul social în cel de business în cadrul unei multinaționale, unde fac același lucru și anume mă conectez cu oameni cărora le ofer spațiu și context de creștere și/ de transformare în felurile în care consideră că au nevoie, sub denumirea de People Developer.
Când ai început să fii interesată de sănătatea financiară?
Atât în viața personală cât și în cea profesională mi-am dat seama din timp că e foarte bine să ai informații financiare la nivel teoretic însă nu este suficient, deoarece viața mereu bate filmul și trebuie să poți adapta și ajusta ceea ce știi la ceea ce trebuie sau vrei să faci.
Cum ai depășit un moment financiar dificil și ce rol a jucat Banometru în acest proces?
Mereu am vrut să mă simt în siguranță din punct de vedere financiar, mereu am vrut să fiu independentă și să nu am relații de îndatorare. Însă nu am reușit să ocolesc îndatorarea astfel că îmi amintesc perioadele în care aveam și trei locuri de muncă în același timp pentru a ajunge să nu mai am datorii și pentru a-mi gestiona alte nevoi.
Cu Banometru m-am împrietenit când am implementat metodologia în cadrul fundației unde activam și mi-a adus claritate în activitățile de educație financiară pe care le aveam cu beneficiarii. La nivel personal, oamenii care animă Banometru sunt inspiraționali pentru mine pentru că văd la ei ce aș vrea să văd la mine.
Ce înseamnă coachingul financiar pentru tine?
Conectarea cu oamenii care te lasă să intri în viața lor, aspect pe cât de fabulos pe atât de generator de responsabilitate. Posibilitatea să pun umărul la o stare de bine a celor cu care stau de vorbă, să ofer încredere și încurajare alături de alte informații utile care să le clarifice starea actuală și starea spre care tind. Înseamnă discuții în care cuvântul bani este integrat într-un cuvânt și mai mare și anume Viață.
Cum susții oamenii pentru care ești coach?
Oferindu-le spațiul să descopere direcția spre care vor să se îndrepte, respectându-se ritmul, fără judecăți de valoare, un spațiu în care să poată să fie vulnerabili pentru ca odată ce auzi realitatea spusă cu propria voce se pot deschid căi și resurse care au stat pitite într-un ungher așteptând să fie găsite. Cred că este important să adresez întrebări sau să inițiez discuții la finalul cărora oamenii să spună ”la asta nu m-am gândit până acum….”
Îmi place să comunic cu oamenii - cred că fiecare dintre noi suntem fascinanți în diversitatea noastră și este magic cum se conectează oamenii între ei indiferent de distanță și caracterististici.
Cum te încarci cu energie? Ce îți aduce bucurie?
Un film bun pe care sa îl văd împreună cu ai mei, o carte bună pe care să o citesc și să îmi doresc să nu se termine, zâmbetul adolescentei din viața mea, posibilitatea să luminez fața unui om care trece pe strada cu un zâmbet, starea de bine a oamenilor în general.
Care sunt superputerile tale?
Răbdarea, perseverența,alinierea cu cel din fața mea, găsirea pozitivului din negativ.
Trei recomandări pentru cineva care vrea să aibă o relație mai bună cu banii
- Să viseze și apoi să transforme visele în realitate prin acțiune.
- Să aibă încredere în ei și să nu le fie groază să caute un om cu o lanternă atunci când se simt în întuneric.
- Să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au pentru propria viață, acest lucru însemnând de fapt sa fim liberi. (Să putem alege pentru propria noastra persoană - ce facem și ce nu facem).