Mihai Culcea

Mihai Culcea

Povestește-ne pe scurt despre tine și la ce te pricepi

Sunt specializat pe crearea și îmbunătățirea de procese de fabricație și în management de proiecte. În cei 10 ani de când activez în acest domeniu, am învățat și aplicat constant diferite metode pentru a crește productivitatea, iar o pondere destul de mare din aceste metode le-am aplicat și în sfera personală (de exemplu noțiunea de buget am aflat-o de aici cu aproape un an înainte să îmi dau seama că pot aplica și în gestionarea propriilor finanțe).

Toată această călătorie profesională m-a orientat și mai mult spre proactivitate, productivitate personală și disciplină pe termen lung.

Când ai început să fii interesat de sănătatea financiară?

La câteva luni după momentul în care am început să am propriul venit și care, evident îmi scăpa printre degete, confruntându-mă pentru prima dată cu nevoia de a administra o sumă de bani, constant. Asta se întâmpla în 2013.

Din curiozitate, într-o oarecare perioadă în care banii s-au terminat deși au mai rămas zile din lună până la următorul salariu, am decis să fac o retrospectivă și să aflu cum au „dispărut” ca prin magie, din portofel.

Iar la acel moment, reușind să justific doar jumătate din venit, prin diferite cheltuieli pe care le notam „în cap”, singura concluzie care mi-a rămas a fost că... eu pierd banii fizic din portofel, îmi cad pe undeva sau cineva îi sustrage de acolo... și așa am început să îmi monitorizez cheltuielile.

De atunci, obiceiul de a urmări cheltuielile și ulterior de a face un buget lunar sunt o constantă în viața mea, iar tot ce am testat, aplicat și învățat pe parcurs, mi-au adus o bunăstare, bazată pe un echilibru financiar și o anticipare a oricăror cheltuieli neprevăzute, astfel să nu mai fiu luat prin suprindere de viață.

Cum ai depășit un moment financiar dificil și ce rol a jucat Banometru în acest proces? (dacă a jucat)

În ultimii 5-6 ani am tot vânat diferite oportunități de investiții însă, se pare că o gestionare bună a finanțelor nu înseamnă neapărat și o cunoaștere bună a oportunităților de investiții.

Am speculat constant ideea de câștig rapid, iar asta m-a condus spre multe fundături unde am pus bani pe care nu i-am mai văzut niciodată, iar asta nu s-a întâmplat o dată, ci a fost nevoie de mai multe semne să îmi dau seama că scurtăturile pe care le caut nu sunt o cărare sigură pentru economiile mele, pe care le-am făcut în timp.

Banometru, într-un final, a consolidat această conștientizare, iar azi, gândirea mea legată de investiții se leagă de alte principii cărora le sunt fidel: gândirea pe termen lung, disciplina și consecvența.

Ce înseamnă coachingul financiar pentru tine?

Sunt de părere că fiecare are drumul sau/și propria călătorie. Ca să fie totuși o călătorie confortabilă, sunt câteva repere general valabile care ne pot ghida pe această cărare. Prin coaching financiar, cred că se poate regăsi echilibrul din viața financiară a fiecaruia, se poate redobândi puterea, asumându-ne responsabilitatea pentru cine suntem, unde suntem și încotro ne îndreptăm și, de asemenea, asumarea consecințelor din urma propriilor decizii legate de cum câștigăm banii, cum îi planificam și cum îi cheltuim.

Cum susții oamenii pentru care ești coach? 

Eu cred că oricine poate, atâta vreme cât dorește, o îmbunătățire a vieții, așa că acesta e punctul de plecare în care mă așez alături de un om.

Invit partenerul de discuție într-un mediu de încredere, lipsit de judecată, cu empatie și cu transparență la cel mai ridicat nivel. Nu mă feresc să fiu deschis și să dezvălui lucruri despre mine sau vreo experiență prin care am trecut, dacă asta este ceea ce omul de lângă mine are nevoie să găsească.

Pun întrebări și las persoana să se audă pe ea însăși, conștientizând în ce moment sau loc se află. Continui să întreb, până își clarifică drumul pe care vrea să o apuce.

Ofer încredere, susținere și încurajare oricui ajunge în pasul acesta.  

Cum te încarci cu energie? Ce îți aduce bucurie?

Sunt orientat spre natură și anduranță. Iubesc muntele și încerc să stau în jurul său cu fiecare ocazie. Călătoresc când am ocazia, sunt curios din fire iar asta mă împinge să descopăr oameni, locuri, istorii vechi și noi.

Îmi plac alergarea, drumețiile și activitățile care aduc cu ele adrenalină.

Care sunt superputerile tale?

Disciplina pentru obiective pe termen mediu-lung, analiza detaliată și structurarea concluziilor, curiozitatea și orientarea spre acțiune.

Recomandări pentru cineva care vrea să aibă o relație mai bună cu banii

  • Să se cunoască pe sine și să-și cunoască valorile de bază, să aibă un set de obiective în față, care să îl țină motivat, să își afle prioritățile în jurul lor (valori/obiective) și astfel să poată să conducă în siguranță pe cărarea financiară, fără derapaje necontrolate.
  • Valoarea pe care o oferi în societate și încrederea în sine determină veniturile.
  • Obiectivele și prioritățile determină cheltuielile și ce faci cu banii.
img
img

Abonează-te la newsletter-ul comunității Banometru și ai acces la informații și resurse utile, care îți îmbogățesc percepția despre bani și te ajută în viața de zi cu zi.

Introdu mai jos adresa ta de e-mail pe care o vom prelucra conform detaliilor de aici.