Webinar gratuit: Cum să cumperi lucruri care să-ți aducă bani

Contează câți bani faci, dar și mai mult contează ce faci cu banii respectivi. 

Joi, 15 iulie, te așteptăm la webinarul gratuit “Cum să cumperi lucruri care să-ți aducă bani”, unde vom discuta despre ce decizii de achiziții să iei pentru ca banii pe care îi dai să producă mai departe alți bani pentru tine. 

Avem nevoie de lucruri în mod constant, iar prețul lor și durata de folosire influențează procesul de cumpărare. Una e să cumperi un borcan cu dulceață și cu totul altceva e să iei decizia achiziției unui nou frigider, de exemplu. Îți va lua mai mult timp să te hotărăști asupra modelului de frigider decât a borcanului cu dulceață.

Un alt criteriu de luat în calcul este în ce măsură te poate ajuta bunul respectiv să câștigi bani:

  • Un frigider cu eficiență energetică A+++ te va face în timp să economisești bani cu factura la electricitate. 

  • Un aparat foto profesionist cu care faci poze la evenimente te va ajuta să-ți crești veniturile. 

  • Un curs de specializare la care participi îți poate permite apoi să crești tariful pentru serviciile prestate.

Printre subiectele abordate la webinar:

  • Cum poate o achiziție pe termen mediu sau lung să-ți aducă bani;

  • Ce întrebări să-ți pui când cumperi produse sau servicii pe care le vei folosi mai mult timp;

  • Cum poți transforma în bani lucruri pe care deja le ai;

  • Ce sunt activele și cum produc bani pentru tine;

  • Care este legătura dintre active și investiții.


Webinarul este pentru tine dacă:

  • Faci des cumpărături impulsive;

  • Adesea regreți că ai făcut o anumită achiziție;

  • Cumperi frecvent produse/ servicii pe care apoi nu le folosești niciodată;

  • Simți că banii ți se scurg printre degete și rămâi repede cu conturile goale;

  • Te simți debusolat(ă) când vine vorba de finanțele tale. 


Te așteptăm joi, 15 iulie, de la ora 18:30, să împărtășim idei practice pentru a face cumpărături cu cap!