Produse de creditare

Descoperitul de cont (overdraft)
Descoperitul de cont (overdraft)

Formă de împrumut pe termen scurt, care funcționează ca un buget de control. În momentul în care fondurile proprii din cont se termină, atunci încep să fie folosiți banii băncii. Dobânda se calculează în fiecare zi la sumele retrase din descoperit și până în ziua în care acestea sunt returnate. La final de lună se face totalul acestor sume și rezultă dobânda lunară pentru overdraft. Valoarea overdraft-ului este de obicei între 1 și 6 salarii încasate în cont.

Cheltuieli curente. Cheltuieli de valoare redusă.

  • Până la pensionare, în cazul salariaților.
  • Până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau cu 3-6 luni înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani, pentru pensionari.
  • Aplicantul trebuie să încaseze salariul sau pensia în contul băncii la care aplică pentru descoperitul de cont.
  • În cazul salariaților, vechimea înregistrată la ultimul angajator trebuie să fie de minim 3-6 luni, în funcție de finanțator.
  • Existența unor venituri eligibile îndestulătoare: salarii, dividende, venituri din activități independente - acestea vor fi luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare în mod diferit: salarii 100%, alte venituri - până în 80%.
  • În cazul pensionarilor e necesară decizia definitivă de pensionare (pensia la limită de vârstă e singura acceptată) și ultimul talon care atestă valoarea pensiei (alternativa este ca deja să încasezi pensia într-un cont deschis la banca ce te finanțează).
  • Împrumutatul returnează banii direct în contul de salariu/ pensie.
  • Lunar trebuie să returnezi cel puțin valoarea dobânzii pentru suma utilizată din overdraft.
  • Sumele încasate în contul curent (de salariu sau pensie) acoperă mai întâi din valoarea descoperită din overdraft. De exemplu, dacă în cont nu mai sunt fonduri proprii și ai retras 1000 RON din overdraft, în momentul în care vei încasa 2000 de RON, mai întâi se va acoperi mia din overdraft, iar cealaltă mie va fi disponibilă fără a impacta descoperitul de cont.
  • Pentru a închide overdraft-ul nu este suficient să acoperi limita descoperită. Dacă dorești să renunți la descoperitul de cont, atunci mai întâi vei acoperi suma împrumutată, cu tot cu dobânzile pentru sumele utilizate în ultima lună și vei solicita băncii în scris că renunți la împrumut. După procesarea cererii, limita nu va mai fi disponibilă și overdraftul va fi închis. De cele mai multe ori acest proces durează o zi lucrătoare.
  • Dobânda se calculează începând cu utilizarea primelor sume din overdraft și până la restituirea acestora. Dobânda este variabilă și este compusă din marja băncii  + ROBOR (ROBOR-ul este indicele component variabil al dobânzii).
  • Nu există perioadă de grație; dobânda se va calcula lunar până la acoperirea întregii datorii.
  • Pentru a nu figura cu restanțe în Biroul de Credit este suficient ca la final de lună să fie achitată dobânda aferentă sumelor utilizate din overdraft, dar asta nu înseamnă că ai returnat ceva din principal (limita de credit propriu-zisă).
  • Pe parcursul lunii poți retrage mai multe sume din overdraft, pe care le poți returna treptat. La final, dobânda va însuma totalul dobânzilor pentru fiecare sumă retrasă, raportate la numărul de zile cât a durat să returnezi acești bani. De exemplu, în ziua 1 ai scos 100 RON și i-ai returnat în 3 zile, deci vei avea dobânda pentru 100 RON calculată pentru 3 zile; în ziua 5 ai scos încă 100 RON și i-ai returnat în 5 zile, atunci vei avea încă o dobândă de achitat pentru aceste 5 zile. La final de lună, toate aceste dobânzi se vor aduna și vei achita dobânda lunară a overdraft-ului).

Primești banii în cont în momentul în care banca aprobă și utilizează descoperitul de cont. În acel moment, contul de salariu/ pensie al aplicantului este creditat cu valoarea descoperitului.

Overdraftul va apărea în contul tău ca o sumă suplimentară față de fondurile pe care le aveai disponibile în momentul aprobării (dacă aveai deja 100 RON în cont, overdraftul va fi în plus față de cei 100 RON).

Overdraftul este destinat cheltuielilor curente și de aceea sumele utilizate nu trebuie să fie de valori foarte mari, pentru a putea fi returnate într-o perioadă rezonabilă. Overdraftul NU este destinat achizițiilor de locuințe, mașini etc.

La încheierea contractului se semnează și un acord de ipotecă MOBILIARĂ. Asta înseamnă că pe perioada derulării contractului, dacă nu plătești dobânda la timp, banca poate retrage automat suma din cont.

Dacă nu mai încasezi salariul/ pensia în cont, atunci condiția de bază a descoperitului nu mai este îndeplinită și contul se poate bloca. Dacă ulterior primești alți bani în cont, ei vor fi reținuți de bancă în baza ipotecii Mobiliare și așa se va reduce automat din datorie.

  1. Banca aprobă descoperitul de cont;
  2. Banii devin disponibili în cont;
  3. Poți folosi oricât din limita descoperitului (poți folosi și toți banii o dată);
  4. La final de lună achiți dobânda pentru suma utilizată;
  5. Când încasezi salariul/ pensia în cont, suma datorată se diminuează automat cu valoarea încasării și poți folosi din nou cât mai ai disponibil din descoperit;
  6. Când vrei să închizi descoperitul de cont, mai întâi achiți suma integral, faci o solicitare către bancă pentru închiderea descoperitului, iar în urma procesării cererii datoria dispare.

Nu există perioadă de grație. Dobânda se calculează pentru fiecare sumă retrasă, raportat la numărul de zile cât a durat să returnezi banii (folosești 10 lei și îi pui la loc în 3 zile, se calculează dobânda pentru 3 zile la cei 10 lei etc.).

  • Nu există comision de acordare sau utilizare.
  • Există comision de retragere DOAR DACĂ la contul curent ai comision de retragere (majoritatea băncilor nu mai au acest comision dacă retragi de la bancomatul băncii la care te-ai împrumutat).
  • Comision 0% dacă folosești banii din descoperit plătind direct cu cardul.
  • Dobândă variabilă: marja bancii + ROBOR (ROBOR la 1, 3 sau x luni în funcție de bancă) – se achită la final de lună, în funcție de câți bani ai folosit din descoperit;
  • Asigurare: în funcție de tipul de asigurare. Cel mai des întâlnită este pentru pierderea locului de muncă în mod involuntar (șomaj) sau deces din accident sau îmbolnăvire.

Asigurare pentru pierderea locului de muncă în mod involuntar (șomaj) sau deces din accident sau îmbolnăvire.

Mod de calcul: Valoarea overdraft-ului * procentul de asigurare = prima lunară ce trebuie achitată.

Dobândă penalizatoare: se calculează suplimentar în momentul în care descoperitul de cont devine neautorizat; dacă în cont nu mai încasezi niciun venit, se va calcula pe lângă dobânda datorată la suma utilizată și dobânda penalizatoare pentru fiecare zi de întârziere.

Card de credit Credit de nevoi personale Credit de nevoi personale cu ipotecă Credit Prima Casă / O familie, o casă Credit ipotecar Credit imobiliar Credit pentru finanțarea construcției unui imobil Credit până la salariu