Banii nu sunt doar un instrument economic, ci și o oglindă a încrederii, grijei, limitelor. Nu sunt doar despre matematică, ci despre psihologie. Fiecare are o poveste emoțională care se vede în cum câștigă, cheltuie și pierde bani. 

În cadrul LIVE-ului „Bani, capcane și ieșiri: probleme financiare, psihologice și dependența de jocuri de noroc”, am discutat deschis despre probleme financiare, dependența de jocuri de noroc și ce soluții există pentru a ieși din acest impas, folosind concepte din analiza tranzacțională. Conform analizei tranzacționale, fiecare persoană funcționează din trei stări ale Eu-lui: 

• Părinte – norme, valori.
• Adult – rațional, orientat spre realitate, analizează situația prezentă.
• Copil – emoții, spontaneitate, dorințe.

Invitata specială a LIVE-ului a fost Cezara Dașu, Psihoterapeut, Formator, Supervizor în Analiză Tranzacțională și Președinte CATTS, cu peste 20 de ani de experiență în lucrul cu oameni care care vor să înțeleagă ce se întâmplă în relațiile lor: de cuplu, sociale, cu sine. Discuția a fost moderată de Silvia Mișu, Formator, Coach, Director dezvoltare și inovare AEVR (Asociația Educație pentru Viață Reală).

Silvia Mișu: Cum aplicăm analiza tranzacțională în raport cu deciziile financiare sau cu comportamentele de risc (inclusiv pariuri și jocuri de noroc)?

Cezara Dașu: Deși este ușor confundată cu diverse strategii de investiții financiare, analiza tranzacțională se referă, mai degrabă, la o investire în propria dezvoltare, când există curiozitate în această direcție. 

Modelul stărilor Eu-lui (Părinte-Adult-Copil) traduce o dinamică foarte complexă a sistemului psihic uman în concepte simple și chiar diagrame, prin care o persoană poate înțelege mai ușor ce se întâmplă în interiorul ei. Poate explora dacă ceea ce se întâmplă este un proces sănătos, adaptativ sau există diverse contaminări care pot duce comportamentele într-o direcție mai puțin funcțională.

În interiorul unei persoane vom regăsi figurile ei de atașament reale, persoana în etape de dezvoltare, cum a fost la 5, la 14 ani, putem vedea ca o călătorie în timp. Ne putem folosi de această colecție de informații pentru a înțelege dificultățile cu care se confruntă o persoană. De asemenea, putem vedea într-o persoană un model de comportament al mamei, al tatălui, al bunicii, al unei surori mai mari, a unei figuri de autoritate care a avut un rol semnificativ în viața acelei persoane. Putem vedea cum era persoana într-un rol de „copil liber”, care este sursa creativității, spontaneității, vitalității și este partea care reflectă identitatea cel mai puternic. 

Un copil va trece prin mai multe contexte de viață și va trebui să se conformeze unor norme pentru a putea funcționa în societate. Atunci vom vedea „starea de copil adaptat pozitiv”, care permite cooperarea în vederea realizării unei sarcini. Uneori, persoana se adaptează mai mult decât este nevoie, adică începe să se supună și să renunțe la partea de „copil liber”. Apare atunci „starea de copil adaptat negativ”. Mai există și o altă variantă a acestei stări: „copilul rebel”, cel care se opune normelor, deoarece este supus unor exigențe prea mari. Persoana respectivă nu va putea să coopereze suficient de bine, rezultând inclusiv comportamente pasiv-agresive.

Silvia Mișu: Există vreo legături între comportamentele de risc / starea de impulsivitate și faptul că suntem blocați în zona de „copil”? Mai ales că unele dintre cauzele comportamentelor de risc au legătură cu experiențe din copilărie sau modele parentale.

Cezara Dașu: Este posibil ca acestea să se lege de un „părinte” intern prea critic, opresiv, puternic și față de care persoana are nevoie să se refugieze, iar când nu există o soluție mai bună, o cale dezadaptativă este consumul de alcool sau comportamentele care implică un grad de risc financiar. 

O parte din gambleri pot proveni și dintr-o stare de „copil liber negativ”, adică atunci când copilul este crescut cu prea multă indulgență, când nu este expus deloc la reguli, norme, structură, care sunt absolut necesare, iar el nu dezvoltă mecanisme de autoreglare pentru că nu se confruntă cu un optim de frustrare. Acești copii pot să evolueze către adulți care au o toleranță foarte scăzută la frustrare și sunt într-o zonă de mare vulnerabilitate pentru gambling, putând avea și o relație mai dificilă cu normele, regulile sau chiar cu legislația.

Silvia Mișu: Care este legătura dintre rușine și capacitatea de a gestiona frustrarea? Cum lucrăm cu rușinea și credința că „nu merit”, inclusiv când cerem un preț corect pe munca noastră sau ajutor specializat?

Cezara Dașu: Din păcate, în cultura noastră, rușinea a fost folosită ca o metodă de disciplinare, ea fiind o emoție extrem de corozivă pentru dezvoltarea sinelui și a sentimentului de valoare personală. În contact cu rușinea, există mai multe direcții în care o persoană poate merge pentru a o gestiona:

• Întoarce rușinea împotriva ei și consideră că ea (persoana rușinată) nu este ok, iar ceilalți sunt ok – se creează un comportament de dependență.
• Întoarce rușinea împotriva celorlalți și se poziționează într-o zonă de agresivitate și rebeliune.
• Emoția este atât de intolerabilă și copleșitoare, încât persoana nu poate rămâne în contact cu ea și evită orice conștientizare în această direcție. Persoana are nevoie să-și consolideze mai multe resurse, în special resurse relaționale – o rețea de suport. De aici se dezvoltă și credința că „nu merit”, iar rușinea este profund infiltrată în identitatea de sine.

Silvia Mișu: Când lucrăm în Banometru cu persoane care au comportamente de risc, apare adesea această lipsă de valoare de sine. Ce îi pune pentru o perioadă pe picioare este apariția a ceva din afara lor ce le dă valoare: un copil, o relație semnificativă. Doar că apare din nou ciclul recăderii când acea relație semnificativă se deteriorează. Le este greu să descopere ce este valoros în viața lor, de ce se pot bucura de viața lor, de sens.

Cezara Dașu: Acest suport extern este un fel de garant al valorii sau al sensului, dar este nevoie ca persoana să exploreze cum s-au consolidat mesajele negative, folosindu-se de acest suport relațional.

Silvia Mișu: Mai ales persoanele care sunt în zona de adicție de jocuri de noroc au nevoie de o rețea de suport foarte mare și chiar cu rețeaua de suport, deficitul este atât de mare încât chiar dacă se ia tratament medicamentos de la psihiatru, psihoterapie, coaching financiar, suportul familiei, rata de recuperare este destul de scăzută, de 40-50%. Este important de menționat că adicția de jocuri de noroc este recunoscută ca boală, conform DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders - Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale), NU este o problemă de moralitate.

Cezara Dașu: De obicei, la baza adicției stă absența, adesea absența unui celălalt semnificativ care să se poată conecta cu „copilul” în diversele lui etape de dezvoltare și să poată furniza o capacitate de autoreglare.

Sunt persoane care se pot îndrepta spre zona de autoacceptare și susținere, dar tot rămâne problematica absenței, tot rămâne un gol pe care este bine să-l umple o relație – de preferat, o relație psihoterapeutică, deoarece aceasta poate hrăni nevoile și părțile care au crescut în subzistență.

Silvia Mișu: Cât de dezvoltat este „adultul” la o persoană cu comportamente de risc care duc la zona de adicție - joc periculos? 

Cezara Dașu: Grija față de sine nu se referă doar la a merge la spa, la a face meditație, la a-ți crea un mediu extern plăcut, ci a-ți crea o viață din care să nu ai nevoie să evadezi periodic. Persoanele cu risc de adicție de jocuri de noroc se confruntă cu un deficit de autoreglare și cu dificultatea de a crea o viață cu valoare, sens și semnificație. Dopamina ieftină (gambling, scrolling, gaming etc.) te deposedează de o viață bogată. 

Silvia Mișu: Care sunt primele semne că jocurile recreative devin comportamente adictive? Mulți specialiști consideră două criterii esențiale: 1. persoana ascunde faptul că a jucat sau că are datorii; 2. persoana își organizează viața în jurul jocului de noroc. Cum ți se par aceste criterii, mai ales partea cu mințitul?

Cezara Dașu: E ca și cum omul s-a resemnat și a renunțat să mai încerce să obțină ceva într-un spațiu relațional. E greu, dar nu imposibil, de lucrat cu această resemnare, deoarece pot fi multe procese de doliu suprapuse, complicate și neprelucrate. Prin doliu mă refer la pierderi simbolice, inclusiv pierderea a ceva ce n-ai avut niciodată (apartenență, încredere, conexiune etc.). Tristețea este emoția firească, normală, ce apare în situații de pierdere. O întrebare esențială este „Despre ce sunt pierderile tale?” La un moment dat, printr-un comportament compulsiv nu se mai urmărește obținerea plăcerii, ci evitarea suferinței. Când vedem o căutare de euforie, ne așteptăm ca în spatele ei să găsim depresie – diagnosticabilă clinic sau nu.

Silvia Mișu: În coaching la Banometru vin adesea membri ai familiei care spun că ei trebuie să plătească datoriile. Această plată nu face decât să întrețină jocul continuu, deoarece persoana dependentă știe că are cină să plătească și speră că va recupera la un moment dat banii jucând. Cum poate familia să fie suport pentru o persoană dependentă, fără să alimenteze rușinea sau împingerea spre joc? 

Cezara Dașu: Este important ca disponibilitatea de a plăti datoriile să aibă o limită și să aibă o limită accesul la resurse financiare al persoanei care joacă (limitarea cardurilor, a veniturilor). Fără limite este doar alimentarea unui joc, la care fiecare, inconștient, consimte.

Deficitul de dezvoltare este recuperabil, într-o anumită măsură, în cadrul familiei. Ce nu s-a dezvoltat în copilărie ca urmare a lipsei regulilor, a lipsei unui părinte normativ pozitiv, se poate dezvolta și mai târziu, dar este foarte greu ca o familie care a evoluat astfel să poată genera o schimbare semnificativă fără ajutor de specialitate. Este esențial ca familia să conștientizeze și să recunoască nevoia de ajutor.

Silvia Mișu: Dorința de a conduce cu viteză sau practicarea sporturilor extreme are legătură cu jocurile de noroc?

Cezara Dașu: Nu neapărat, este o altă dinamică, dar există similitudini în ceea ce privește absența. Analiza tranzacțională spune că există trei surse de motivație pentru un om: nevoia de stimulare, de recunoaștere și de structură, iar un dezechilibru într-una dintre zone se poate regăsi prin exacerbarea căutării motivației în altă zonă. Căutarea de adrenalină în sporturile extreme poate fi un mod prin care oamenii se luptă cu ideea de dependență – negarea nevoilor relaționale, de exemplu.

Silvia Mișu: Ce alte idei valoroase ne putem lua din analiza tranzacțională?

Cezara Dașu: Un concept interesant este cel al sentimentelor racket. Omul are diverse nume pe care le pune trăirilor/ emoțiilor, întrebarea este dacă sunt și autentice. Emoția autentică ne informează despre nevoia din spatele ei și modalitatea de a o împlini:

• O persoană furioasă are nevoie să fie luată în serios, să restabilească granițe care au fost încălcate.
• O persoană care este tristă și experimentează pierdere are nevoie de confort, susținere, poate chiar o retragere temporară din viața socială. 
• O persoană speriată are nevoie de protecție. 
• O persoană bucuroasă are nevoie de entuziasm din partea celuilalt. 

De regulă, în spatele consumului compulsiv se află aceste emoții autentice deconectate, nevoi care a trebuit să fie reprimate, mesaje negative pe care, paradoxal, o persoană poate alege să le urmeze în virtutea fantasmei unei întâlniri ideale cu figura de atașament care nu s-a întâmplat niciodată. Organizarea complexă a psihicului condamnă o persoană să sacrifice orice legat de ea și de nevoile ei, deoarece relația de atașament este mai presus. 

Silvia Mișu: Ce poate o persoană să facă, în mod concret, dacă simte că se duce spre un consum compulsiv?

Cezara Dașu: Este puțin probabil să putem schimba ceva în mijlocul focurilor sau un pic înainte. De aceea, schimbarea trebuie să se întâmple în perioadele de acalmie. Vor exista recăderi, dar ne putem baza pentru început doar pe aceste perioade în care să urmărim să fim curioși spre autoexplorare, autoînțelegere și conștientizarea care va declanșa schimbarea.

Urmărește înregistrarea LIVE-ului aici.

Acest LIVE face parte din Play Your Cards Right - un proiect marca AEVR care urmărește dezvoltarea și implementarea unei metodologii inovatoare și integrate pentru sprijinirea persoanelor afectate de dependența de jocuri de noroc și pentru promovarea unui management financiar sănătos. Proiectul se adresează profesioniștilor din domeniile socio-medical, psihologic și financiar, familiilor și îngrijitorilor persoanelor afectate, din cele patru țări participante.

Proiectul Play Your Cards Right este finanțat de Uniunea Europeană și este implementat de Asociația Educație pentru Viața Reală (România) în parteneriat cu Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală (România), Produções Fixe Unipessoal Lda (Portugalia), Ayuntamiento de Ceutí (Spania) și Klinika za psihijatriju Vrapče (Croația).