Banii de buzunar pentru copii - cât, cum, când?

Pentru mai toți părinții, banii și copiii sunt două subiecte deosebit de delicate. Întrebarea pe care ne-o punem adeseori este - Câți bani de buzunar să îi dau copilului meu?
Apoi încercăm să ne dăm seama care este momentul potrivit în care putem încredința copiilor bani, eveniment ce aduce cu el începutul unei călătorii intense în lumea educației financiare.

Oare îi dau suficient? Oare trebuie să muncească mai mult ca să îi primească? Alții cum fac? 

Luna aceasta, împreună cu părinți (și nu numai) din Comunitatea Banometru, am realizat un experiment, astfel încât să identificăm viziuni diverse referitoare la banii de buzunar și utilizarea acestora. Ce a reieșit? O suită de idei ce ne vor servi ca inspirație și motivație pentru viitor.

Iată care ar fi principalele modele de management al banilor de buzunar și sumele estimative aferente lor. *Acestea sunt doar câteva exemple practice, ce pot fi adaptate la preferințele fiecărei familii.

  • Bani de buzunar puțini, nevoi financiare acoperite acasă

Există părinți care preferă să nu lase pe mâna copiilor bani prea mulți în decursul unei luni. Pentru aceștia, este mai ușor de gestionat ca ei să le acopere nevoile de bază acasă, să se asigure că au tot ce le trebuie și că se vor consulta cu ei atunci când vine vorba de o investiție mai mare. De aceea, scenariul ideal aici este cel în care copilul primește o sumă modică pentru urgențe sau nevoi imediate, cum ar fi o apă, un suc, o gustare. 

Buget: 50-100 de lei pe lună

  • Bani de buzunar în funcție de contribuție și merit

Munca e brățară de aur, se pare, fapt confirmat de mulți dintre părinții care ne-au povestit că oferă bani copiilor în raport cu munca depusă pentru anumite treburi gospodărești, treburi de realizat, participarea la evenimente în familie etc. Aceștia pot primi între 5 și 30 lei, în funcție de dificultatea activității și de timpul acordat. Ca urmare, copiii învață să aprecieze ceea ce câștigă și chiar își pot administra singuri sumele, ca exercițiu pentru viața de adult. De asemenea, prin această metodă, aceștia vor înțelege că banii se obțin muncind și vor fi mai atenți atunci când cer, având un reper important față de care să se poziționeze. 

Tot la această categorie intră și banii obținuți din burse, cadouri sau premii, pe care cei mai mulți dintre părinți îi oferă copiilor în mod liber, mai ales când vine vorba despre adolescenți sau chiar studenți. De multe ori, aceștia sunt invitați să contribuie la diferite cumpărături sau ieșiri în familie, cum ar fi să își achite biletul la film sau transportul în oraș, când se întâlnesc cu prietenii. 

Buget: variabil, în funcție de contribuție (între 200-500 lei pe lună)

  • Investiții, economii și banii de buzunar obținuți din revânzare

Dincolo de zona de cheltuieli, vorbim și despre bani de buzunar folosiți ca ocazie pentru a investi sau economisi. Nu toți copiii își doresc să cheltuie tot ce le dau părinții „de cheltuială”. Unii dintre ei aleg să păstreze bani de la o lună la alta, să îi pună în conturi de economii sau chiar să cumpere EFTs, acțiuni la bursă sau criptomonede. 

În plus, când vine vorba despre achiziții noi, aceștia sunt încurajați să se gândească la ce ar putea să vândă mai întâi, de la jucării la haine sau chiar să ofere servicii altora (cum ar fi meditații, grădinărit, curățenie etc.)

Buget: de la 200 de lei 

Pornind de la aceste puncte, concluzia este că în orice scenariu ne-am afla, banii de buzunar reprezintă un subiect demn de explorat și mai departe cu tinerii și copiii noștri. În acest articol sunt descrise pe larg mai multe modalități de calcul a bugetului optim pentru copii, în funcție de vârstă, obiceiuri, posibilitățile financiare și obiectivele pe care le au atât părinții, cât și ei. Să nu uităm nici de schimbările economice recente și scumpirea prețurilor care îi vor determina pe copii să crească sau să ajusteze bugetul asupra căruia au convenit împreună cu părinții lor. E clar că avem loc de negociere, deci!


Dacă vrei și tu să te alături discuțiilor din comunitatea noastră de Facebook, te invităm să te înscrii accesând acest link, unde peste 9.000 de oameni contribuie împreună zi de zi la sănătatea lor financiară.



img
img

Abonează-te la newsletter-ul comunității Banometru și ai acces la informații și resurse utile, care îți îmbogățesc percepția despre bani și te ajută în viața de zi cu zi.

Introdu mai jos adresa ta de e-mail pe care o vom prelucra conform detaliilor de aici.