Ce este analiza de risc și cum se face? Interviu cu Edi Dumitrache, specialist în finanțări

Ai un glob de cristal care îți poate arăta viața ta din viitor. Ce ți-ar plăcea să vezi în el? 

Când ne gândim la viitor, poate ne vine greu să ne imaginăm ce va fi sau, mai mult, să ne gândim ce vrem și să lucrăm la asta, așa că mai căutăm inspirație în horoscop sau așteptăm semne. Dacă și tu aștepți un semn să faci ceva pentru viitorul tău, acesta este semnul! :)

Ca să legăm viața noastră financiară din prezent cu cea din viitor avem la dispoziție inclusiv un instrument preluat din sistemul de creditare, care ne poate ajuta să trasăm mai clar niște direcții și să ne luăm măsuri de siguranță pentru a ajunge cu bine la scenariul dorit.

Ne referim la analiza de risc, despre care Oana Mitruț, Community Manager Banometru, a  vorbit cu Edi Dumitrache, Specialist în Finanțări. Din interviul de mai jos vei afla ce este analiza de risc și la ce ne ajută, cum ne facem o analiză de risc și de ce trebuie să ținem cont + câteva ponturi.

Oana: Ce este analiza de risc?

Edi: Analiza de risc se întinde pe mai multe paliere, poate fi o analiză de risc financiară, de exemplu analiza unui dosar de credit, la bancă, pentru persoane fizice sau juridice. Dar poate fi și o analiză pe care și-o fac oamenii acasă, în ceea ce privește viața lor, perspectivele financiare, planurile pe care le au și cum vor evolua în acea direcție. 

Înainte de 1990, oamenii câștigau puțin și erau mai calculați, știau care sunt veniturile lor lunare și ce planuri au: că urmează să își cumpere mobilă, mașină etc. Părinții mei erau atenți la tot ce cheltuiau, țin minte că tata avea o agendă în care trecea toate cheltuielile. Din ce câștigau, puneau deoparte și făceau și mici investiții la casă. 

Acum, fiind mai mulți bani, dar și mai multe lucruri și experiențe pe care le putem cumpăra, atitudinile și comportamentele s-au schimbat. Se merge mai des pe principiul “Cât ai, atât cheltui”, adică nu te gândești la ce va veni; în majoritatea familiilor nu mai există o bugetare lunară strictă. 

Dincolo de acest termen pretențios, analiza de risc presupune un plan pe care ar trebui să și-l facă fiecare în ceea ce privește perspectivele sale financiare pe o anumită perioadă de timp: o săptămână, o lună, un an sau mai mulți ani.

Pe lângă venituri și cheltuieli, lucrurile la care nu se gândesc oamenii sunt acele evenimente numite imprevizibile, dar care au o anumită probabilitate de a se întâmpla. De exemplu, știu că anul viitor voi participa la trei nunți și două botezuri. Dar s-ar putea să mai apară două evenimente. Cât de probabil e să se întâmple asta? Sau cheltuielile cu mașina: pe lângă revizii, benzină, asigurare, dacă apare altă problemă, ce sumă ar trebui să bugetez și să economisesc, ca să-mi acopăr cheltuiala? 

Riscul este ceva ce poate să-ți afecteze la un moment dat planificarea inițială. Dacă apare acel ceva, ce faci? Toate chestiunile care pot gravita în jurul unei situații normale, acele “surprize”, trebuie identificate și, în măsura în care se poate, ar trebui cuantificate – cât de probabil este să se întâmple? 

Oana: Cum calculăm probabilitatea, pentru ca în funcție de asta să ne luăm precauții?

Edi: Primul lucru este ca oamenii să-și planifice financiar viața. Un om care reușește să facă asta, are experiența de bază pentru a calcula probabilitățile unor riscuri. Putem folosi note de la 1 la 5 sau de la 1 la 10 sau să ne stabilim un sistem al nostru prin care să estimăm șansele.

În plus, când ai previziunile inițiale pe o foaie, îți vine mai ușor să te poziționezi față de ele și să vezi dacă la unele ai exagerat sau nu. Cu timpul, prin experiență, vei vedea cât de precis ai fost în estimări. Partea bună e că dacă ai pus din bugetul tău o sumă pentru cheltuieli neprevăzute/ riscuri, nu vei fi atât de surprins, impactul va fi mai mic.

Oana: Așadar e bine să-ți faci periodic o analiză a stilului de viață, iar dacă știi, de exemplu, că ai tendința să-ți schimbi jobul o dată la trei ani și ești la locul de muncă de doi ani și jumătate, poți să anticipezi și să te gândești în avans la ce presupune financiar un nou job.

Edi: Multe persoane intră automat într-o competiție-comparație cu ceilalți, iar atunci când își cresc veniturile, își actualizează și stilul de viață. Sunt oameni care câștigă foarte bine, dar cheltuiesc tot și nu mai au bani. E o nevoie umană să evoluezi și să te schimbi, însă dacă îți schimbi prea radical stilul de viață, îți vei destabiliza situația financiară. 

Un mod mai eficient de a pune problema ar putea fi: „Cât de mult îmi pot modifica stilul meu de viață de la momentul la care am început să câștig mai mult?”

Să luăm ca exemplu pe cineva care câștigă 5.000 lei/ lună, iar apoi veniturile îi cresc până la 7.500 lei pe lună. Ce înseamnă un stil de viață cu noua sumă? Oamenii se gândesc de obicei  că au încă 2.500 lei de cheltuit și uneori se întind chiar mai mult. Ar fi bine ca din acel plus să cheltuie maxim 10-15%, iar restul să fie un fond de rezervă pentru situații neprevăzute. 

Hai să privim acum situația din perspectiva unui creditor, care cere garanții când acordă un împrumut (garanții că acea persoană va avea un comportament financiar bun). Un creditor va cere minim dublu (alții chiar triplu) garanție față de suma pe care o dă cu împrumut. Respectând principiul, dacă vreau să cheltuiesc luna asta 5.000 lei, ar trebui să am puși deoparte minim 10.000 lei sau chiar 15.000 lei. Nu ne referim aici la bani pentru vacanțe sau alte obiective, ci bani de care nu te atingi deloc, ca un fel de bancă a ta, la care nu ai dobândă. De data asta, tu te creditezi pe tine cu încredere, cu asumare față de propria persoană.

Oana: Ce instrumente putem folosi pentru a acoperi eventualele riscuri? 

Dacă pentru planificarea vieții folosim bugetul, pentru riscuri putem să apelăm la asigurarea locuinței, de sănătate, a vieții, în caz de șomaj sau incapacitate de muncă, fonduri de pensii etc.?

Edi: Lucrurile ar trebui să plece de la o analiză a propriului stil de viață, a lucrurilor pe care le vrem și le planificăm, precum și a situațiilor care ne pot influența. Nu sunt fanul asigurărilor de dragul asigurărilor, trebuie analizat foarte bine pentru ce te asiguri. 

Dacă mă duc în zona de confort financiar, ar trebui să evaluez foarte bine ce vreau să pun la adăpost. Când e vorba de sănătate, te gândești că oricum plătești niște asigurări la stat, care nu sunt ieftine, și statul ar trebui să-ți asigure condiții bune de tratament. Noi nu vedem că dăm bani către stat, prin taxele plătite, dar aceia sunt banii noștri. Deci noi avem oricum niște bani puși deoparte pentru situații neprevăzute, prin plata contribuțiilor de asigurări de sănătate și la fondul de pensii. Totuși, dacă lucrezi într-un mediu toxic sau știi că stilul de viață te predispune la boală, atunci merită să iei în calcul încă o asigurare de sănătate. Un alt exemplu: cei care au 30-40 de ani ar putea să apeleze la pensii facultative, iar cei care au copii mici, la asigurări de studiu. În acest fel se pot proteja împotriva unor riscuri pe care instituțiile statului nu le acoperă foarte eficient.

________________________________________________

În concluzie, analiza de risc se bazează pe următorii piloni: 

  • Bugetarea făcută cât mai atent și meticulos.
  • Stabilirea unor planuri de viitor, oricât de mărunte sau mărețe ar fi, și identificarea motivațiilor din spate. Ține cont de timp - cât de tare îți dorești și până la ce dată.
  • Crearea unui fond de rezervă („banca ta fără dobândă”).
  • Analiza stilului de viață și a situațiilor neprevăzute, luând în calcul probabilitatea ca ele să apară (riscurile scad din avânt, așa că mai adaugă timp dacă riscurile sunt foarte mari).

Dacă vrei să faci primii pași pentru un viitor mai sigur și să bugetezi corect, te așteptăm la sesiunile gratuite de coaching financiar Banometru! Alături de un coach financiar independent, explorezi și aplici soluții pentru situația ta particulară de viață, ca neprevăzutul să te ia cât mai puțin prin surprindere.

*Ideile discutate în acest material, la fel ca și celelalte informații de pe site-ul Banometru, nu reprezintă recomandări de investiții sau de a achiziționa anumite servicii/ produse financiare. Rolul lor este de a-ți oferi noi perspective, de a te face să-ți pui întrebări și să te documentezi cu atenție înainte să iei decizii pentru viața ta financiară.



img
img

Abonează-te la newsletter-ul comunității Banometru și ai acces la informații și resurse utile, care îți îmbogățesc percepția despre bani și te ajută în viața de zi cu zi.

Introdu mai jos adresa ta de e-mail pe care o vom prelucra conform detaliilor de aici.