Simți că viața ta nu-ți mai aparține și ești doar un actor într-o piesă scrisă și regizată de altcineva. Ai vrea să faci ceva ca să ieși din rolul care nu ți se (mai) potrivește, dar nu știi cum și de unde să începi.
Dacă te regăsești în această situație, în rândurile de mai jos vei găsi inspirație și recomandări concrete ca să-ți iei viața înapoi, cu determinare, dar și cu blândețe.
Oana Mitruț, coach financiar și community manager Banometru, a avut-o ca invitată la podcastul lunar al comunității pe Cristina Oțel, antreprenoare cu experiență de 16 ani în Learning & Development ca trainer și coach. Ea ajută antreprenoarele să creeze armonie între o viață pe care să o iubească și un business care funcționează lin. Cristina este și gazda podcastului Pauza de Bine, pe care îți recomandăm să-l asculți.
Discuția dintre Oana și Cristina a avut în centru conceptul de Life Design, ca structură pentru a-ți crea viața pe care să o iubești și în care să te regăsești, acum și în viitor.
Ce înseamnă Life Design?
Life Design este un proces intențional, pe care îl faci pentru tine și viața ta, în așa fel încât TU să fii cel/ cea care își conduce viața. E un proces prin care te reconectezi cu puterea ta interioară, putere care există sub multe straturi de condiționări.
De multe ori nu suntem la volanul vieții noastre, ci pe scaunul din dreapta sau... chiar în portbagaj. Însă nu ne dăm seama și ajungem să fim mulțumiți cu acest rol pasiv, să ne gândim că nu se poate, că asta este. Așa că la volan rămân emoțiile sau fricile noastre și ele ne conduc viața.
Când te gândești ce fel de viață ți-ar plăcea să trăiești, apar imediat fricile, camuflate în gânduri de tipul: „Ce-o să zică lumea?” sau „Dacă eșuez??”
Life Design presupune să înveți să ții TU volanul vieții tale, nu să-l lași pe mâna fricilor. E un proces continuu, de o viață, dar cu două etape distincte:
- În prima parte e nevoie de un efort susținut, de curaj și blândețe ca să te uiți la tine și la viața ta și să faci curat. Continuând comparația cu mașina, te obișnuiești să fii la volanul vieții tale.
- În a doua etapă exersezi să rămâi la volan. Poți să iei o dată o decizie curajoasă, dar apoi să cedezi fricilor și credințelor limitative („Dacă oamenii mă vor judeca?”) și să ajungi iar pe scaunul din dreapta sau din spate. Acum contează determinarea de a continua lucrul cu tine și de a lua decizii curajoase, astfel încât să rămâi cu mâinile pe volan, prezent(ă), conștient(ă) de ce se întâmplă în jur.
În tot acest proces e esențial să lași loc de schimbare, de răzgândire, deoarece azi vezi lucrurile într-un fel, dar peste 5-10 ani s-ar putea să ai o viziune diferită. Lucrurile care ți s-au părut atractive la 20 de ani pot fi diferite de cele care te atrag la 30, 40 sau 50 de ani. Vorbim, deci, despre un scenariu la care poți face schimbări când simți nevoia.
Frică, negociere și recunoștință
Poate stai prea mult în mintea ta, căutând să raționalizezi totul, mereu. Nu uita că frica este acolo să te țină în siguranță, să te protejeze, așa că în loc să pornești un război împotriva ei, mai bine renegociază relația ta cu ea, ca să nu mai stea la volan.
Nu te descuraja și nu te speria de întrebările pe care frica le ridică în mintea ta, ci folosește-le ca să fii mai pregătit(ă) când te expui la riscuri, când vrei să încerci ceva nou. De exemplu: „Mi-e teamă că nu o să am bani dacă îmi dau demisia și încep o afacere pe cont propriu. Așa că voi economisi pentru a construi un fond de siguranță care să-mi acopere cheltuielile cel puțin un an după ce devin antreprenor/ antreprenoare.”
O alternativă mai productivă și creativă la „Vreau în altă parte pentru că aici nu e bine” este să fii recunoscător/ recunoscătoare pentru călătoria făcută până în acel moment, pentru lecțiile care te-au ajutat să devii cine ești, chiar dacă sunt și părți care te nemulțumesc. Mută-ți atenția de la ce-ți lipsește la ce ai deja, apoi vezi de ce alte resurse ai nevoie ca să ajungi unde îți dorești.
Life Design și relația cu banii
Chiar dacă decizia de a te uita la relația ta cu banii vine dintr-o intenție pozitivă de a-ți fi mai bine, asta nu exclude un disconfort pe parcurs. Însă disconfortul nu e un semn că trebuie să te dai bătut(ă). Apare o confruntare cu realitatea, te uiți la numere, apoi intri în profunzime la nivel de atitudine, credințe, valori, priorități, obiceiuri.
Cum pot intra în armonie cu banii mei?
Dacă ai și tu această dilemă, iată câteva întrebări la care să-ți răspunzi pentru a găsi o direcție potrivită:
- Ce înseamnă să fii în armonie cu banii, în cuvintele tale? Cum știi că ești sau nu în armonie, la ce te uiți?
- Care este povestea pe care ți-o spui despre bani și despre abilitatea ta de a-i gestiona? Analizează-ți convingerile limitative. Ce-ai observat în copilărie despre bani, cum se luau deciziile? De exemplu, convingeri de tipul Banii sunt răi sau Oamenii care au bani mulți sunt necinstiți te pot face să te autosabotezi și să cheltuiești toți banii imediat ce-i primești.
- Cum vrei să te simți în legătură cu banii tăi?
De obicei, vorbim despre bani la modul general. Te încurajăm să te uiți la ei cât mai concret, pornind de la a înțelege noțiuni de bază și apoi a le aplica. De exemplu, ce înseamnă fondul de urgență și de siguranță, de ce sunt importante economiile, cum să-ți faci un buget, cum să-ți planifici cheltuielile majore etc. Cursul online de educație financiară Banometru este un punct excelent de plecare pentru a te familiariza cu aceste instrumente la modul practic, aplicat. Mai ales că este complet gratuit și îl poți parcurge în ritmul tău!
În procesul de Life Design este importantă și deschiderea de a auzi întrebările care sunt în tine și care ies la suprafață. O vreme, s-ar putea să fie doar o voce care șoptește, apoi începe să strige. Orice demers de dezvoltare personală va fi un catalizator, deoarece te va pune în contact cu părți din tine pe care le-ai neglijat. Când începi să faci lucruri noi, pe care ți le dorești, e normal să existe un disconfort, o luptă, deoarece frica vrea să te protejeze.
Când observi că apare o reacție emoțională, pozitivă sau negativă, la ceva ce auzi despre bani, de exemplu, exploreaz-o! Ce vrea să-ți spună această reacție, de unde vine ea?
Cum lucrezi la design-ul propriei vieți? Ce tehnici poți folosi?
- Pauze și timp cu tine. De exemplu, după ce ai terminat de scris un mail la lucru, oprește-te, respiră adânc și întreabă-te ce simți, ce gânduri ai? Dacă te sperie să stai cu tine în liniște 10 minute, începe cu un minut. Privește în zare, vezi dacă se simte undeva încordat corpul. În aceste momente de tu cu tine vor începe să iasă la suprafață gânduri, idei și poți observa diferite tipare.
- Exercițiul recunoștinței. În acest fel înveți mintea să se concentreze pe ce este deja bun în viața ta. Începi să vezi posibilități. Poți folosi experiența din acea arie a vieții unde ți-e bine pentru a aduce o schimbare pozitivă și în locuri unde simți că e nevoie să lucrezi.
- Scrisul (în special scrisul de mână). Când scrii despre ceva ce ai experimentat, poți apoi să-ți iei mai ușor perspectiva de observator și să vezi ce scrie pe foaie: unde se termină faptele și unde încep interpretările.
Pentru a-ți crea viața pe care să o iubești nu ai nevoie de instrumente complicate, ci de obiceiuri simple, dar implementate în fiecare zi. Dacă începi să faci pași mici, dar în mod constant, după o lună, după un an, vei vedea că ai făcut progrese remarcabile.
Poți să fii recunoscător pentru ce ai, dar în același timp să te îndrepți spre ceva mai mare, mai bun, mai frumos pentru viața ta.
Dacă vrei să redobândești controlul asupra vieții și finanțelor tale, te așteptăm la sesiunile gratuite de coaching financiar Banometru!
Urmărește înregistrarea discuției LIVE dintre Oana și Cristina, aici.