Poveștile de viață ale celor din jur sunt o sursă de inspirație foarte puternică datorită autenticității. Vedem cum oameni ca noi au reușit să depășească obstacole pe care, cel puțin la acest moment, le considerăm prea dificile pentru a fi trecute. Și totuși, iată că se poate!
De aceea, ne-am gândit să te încurajăm pe drumul spre echilibru financiar prezentându-ți câteva cazuri reale, din comunitatea Banometru, ale unor persoane care au trecut prin ședințele gratuite de coaching financiar, și-au îmbunătățit modul de gestionare a banilor și au fost de acord să spună mai departe povestea lor.
Dacă te-ai întrebat și tu “Cum mă ajută concret sesiunile de coaching financiar Banometru?”, sperăm ca acest material să-ți ofere mai multă claritate.
Alina* ne povestește ce schimbări a făcut în plan financiar după sesiunile de coaching Banometru și ce impact au avut în viața ei. La finalul materialului găsești un REZUMAT al jurnalului.
“Am 33 de ani și locuiesc într-un oraș mare de provincie. Am absolvit facultatea și lucrez de 6 ani ca suport pentru clienți într-o multinațională, în engleză și franceză.
Recent am făcut un al doilea masterat, de resurse umane, deoarece este un domeniu în care mi-ar plăcea să lucrez. Până acum am ezitat să mă reprofilez deoarece, luând-o de la zero, mi-ar scădea salariul.
Am luat recent un credit pentru a-mi cumpăra apartament și am decis să locuiesc pentru o perioadă cu mama, ca să-mi fie mai ușor, însă intenționez să mă mut. Mai primesc ajutor financiar și de la mama, care s-a oferit să îmi achite rata lunară de 1.100 lei.
Am descoperit Banometru și am apelat la sesiunile de coaching financiar ca să văd cum aș putea să achit mai repede creditul și să nu fiu legată de bancă pentru 30 de ani, dar și să pot să mă bucur de viață, să merg în vacanțe și să lucrez într-un domeniu care îmi place.
La un venit lunar de 5.100 de lei (inclusiv cei 1.100 lei de la mama), aveam un grad de îndatorare de 22%, din cauza creditului ipotecar (singura mea datorie, pe restul le-am achitat recent). Nu aveam bani puși deoparte - un fond de urgență sau de rezervă. Țineam o evidență a veniturilor și cheltuielilor pe un caiet de ani de zile, dar nu le centralizam pe categorii și nu îmi planificam banii în avans.
Prima ședință de coaching financiar - ianuarie 2022
Am discutat cu Sergiu, coach-ul meu, despre situația financiară la acel moment și cum pot să-mi organizez mai bine banii. Mi-am stabilit ca obiectiv principal să plătesc anticipat creditul la apartament până împlinesc 45 de ani. Mi-am propus să economisesc lunar pentru:
- mobilarea apartamentului
- fondul de urgență de 4.000 lei
- fondul de siguranță de 12.000 lei (care să-mi acopere 6 luni de cheltuieli)
- ieșirile la munte (1500-2000 lei/ an pentru 3 ieșiri de weekend cu prietenii)
- nunțile de anul acesta (1000-1250 lei/ nuntă)
- cumpărarea unei mașini (3000 euro)
- achitarea anticipată a creditului.
Am trecut în revistă cheltuielile recurente lunare (mâncare, telefon, transport, hobby-uri etc.) pentru a vedea cât pot economisi lunar acum. Cheltuiam aproximativ 2.000 lei lunar, pentru că am redus cheltuielile stând cu mama temporar, iar restul banilor îi economiseam.
Ca strategie, m-am gândit inițial să fac extra-venituri lucrând în weekend, dar apoi mi-am dat seama că mi-aș dori să am aceste zile libere și mai bine aș putea să găsesc un loc de muncă part-time în domeniul resurselor umane.
La sfârșitul ședinței am stabilit că până la următoarea ședință voi estima cheltuielile totale pentru mobilat apartamentul, până când mă mut, ca să știu de ce sumă voi avea nevoie.
A doua ședință de coaching financiar - februarie 2022
Am folosit calculatorul de credite de la Banometru pentru a face diverse simulări, să văd concret câți bani economisesc și cu cât timp mi se va reduce perioada creditului, în funcție de câți bani achit extra anticipat lunar. În urma acestor simulări, văzând ce impact mare are achitarea anticipată acum la începutul creditului, am decis să îmi schimb prioritățile: am pus pe locul 1 achitarea anticipată a creditului, înaintea cumpărării unei mașini și înaintea mobilării apartamentului.
De asemenea, m-am gândit să merg în concediu doar 2 weekend-uri pe an în loc de 3, ca să economisesc bani mai mulți.
Am decis să achit anticipat lunar la credit 1.000 lei, să economisesc lunar 400 lei pentru a-mi strânge fondul de urgență (acum de 5.000 lei în loc de 4.000 lei) până la finalul anului. Pentru a mobila apartamentul am hotărât să strâng 10.000 lei ca să mobilez doar bucătăria și holul până la jumătatea anului. Vreau să strâng pentru asta 1.500 lei lunar. Estimez că, în total, mobilarea completă mă va costa undeva la 6.000 euro.
Am recalculat veniturile, luând în calcul toate bonusurile anuale, astfel am descoperit că în medie, de fapt am venituri lunare de aproximativ 4.600 lei plus cei 1.100 lei de la mama (temporar). Așadar, pot economisi cei 2.900 lei calculați mai sus deja, fără să fac extra venituri.
Totuși, vreau să fac venituri pe lângă job, ca să mobilez mai repede apartamentul, așadar am aplicat la joburi part-time, tot pe relații clienți. Dacă nu găsesc niciun job part-time, nici pe resurse umane, atunci pot învăța dintr-un curs online cum să fac copywriting și să scriu articole pe bloguri.
La sfârșitul ședinței am stabilit că până la următoarea ședință voi verifica ofertele existente la titluri de stat, dar și ofertele cele mai bune la depozite bancare la termen pe Finzoom, ca să văd unde e mai bine să îmi țin banii economisiți, astfel încât să nu se devalorizeze atât de mult de la inflația mare, ci să producă o dobândă până când voi avea nevoie să îi folosesc.
A treia ședință de coaching financiar - martie 2022
Între timp am decis să redirecționez o mică parte din banii pentru achitarea anticipată a creditului, ca să îmi strâng mai repede fondul de urgență.
Mi-am stabilit unde să îmi țin banii, în funcție de obiectivul lor: fondul de urgență, fondul de rezervă, banii strânși pentru mobilarea apartamentului. Am decis că fondul de urgență (până la urmă vreau să fie de 2.000 lei) vreau să îl țin cash în casă, iar restul banilor economisiți în conturi de economii, la banca mea curentă. Am ales așa pentru că e mai flexibil contul de economii și pot retrage banii când voi avea nevoie de ei pentru aceste obiective, asta a fost important pentru mine.
Am luat bugetul la puricat și mi-am planificat toate cheltuielile mari pentru anul acesta, în avans, astfel încât să-mi dau seama în care luni am cheltuieli mai mari și să folosesc această informație și în anii următori.
Discutând mai multe despre cum îmi țin bugetul lunar, am decis că vreau să fac ceva în plus. Până la următoarea ședință de coaching financiar, voi centraliza toate notițele mele, ca să înțeleg mai bine pe ce categorii cheltui banii. Întâi îmi voi crea propriul model de buget, în funcție de ce îmi doresc să aflu din el, iar apoi voi completa bugetul pentru lunile ianuarie-martie, că am deja informațiile în caietul meu.
A patra ședință de coaching financiar - aprilie 2022
Inspirându-mă din modelele de pe site, mi-am creat propriul model de buget și l-am completat pentru primele trei luni din an.
Sunt bucuroasă că am primit o mărire de salariu de 850 lei lunar! A venit pentru că i-am transmis angajatorului meu că îmi caut un extra job part-time.
În plus, mi-am mobilat dormitorul folosind un card de cumpărături cu rate fără dobândă, am strâns jumătate (1.000 lei) din fondul de urgență, am pus deoparte și ceva bani pentru o nuntă, dar am și început să achit anticipat la credit din februarie. Vreau să plătesc lunar anticipat la credit cel puțin o lună de principal, ca să reduc perioada totală a creditului la jumătate.
Sunt așa entuziasmată de ceea ce fac acum cu bugetul încât i-am zis și fetei de la epilat! Le zic tuturor de Banometru și de cum îmi gestionez eu banii.
După ultima sesiune de coaching financiar cu Sergiu, am stabilit că voi continua să-mi țin bugetul, să strâng bani pentru fondul de urgență, fondul de siguranță și pentru alte dorințe de-ale mele. În plus, mă gândesc la cum va arăta viața mea la pensie și fac un plan pentru această perioadă.
Gândesc un pic la scară mai mare, nu doar de la o lună la alta. Am Excel-uri, tot felul de unelte de la Banometru, am folosit și simularea cu ratele anticipate. E foarte practic ceea ce am învățat, aplic zi de zi. Acum 400 de lei înseamnă altceva, îi asociez cu timpul din viața mea, cu cât valorează ei pentru mine, de fapt, mă gândesc cum să îi folosesc mai bine - înainte făceam cheltuieli pe pilot automat. M-a ajutat mult exercițiul cu câți bani valorează o oră din viața mea.
După ce am studiat toate materialele, am descoperit că se poate să achit creditul anticipat; inițial venisem cu ideea așa, în general, nu credeam că chiar se poate. E foarte practic tot ce am învățat. Înainte mereu amânam adunatul banilor, dar acum nu mai amân, că mi-am schimbat prioritățile. Când îmi intră banii deja mi-am planificat ce voi face cu ei.
Rezultatele Alinei în bani, pe durata perioadei în care a urmat sesiunile de coaching Banometru:
- Venit suplimentar: 500 lei
- Valoare datorii rambursate anticipat: 2.400 lei
- Valoare datorii plătite cu care era în întârziere: 3.500 lei
- Valoare economii: 2.000 lei
Acum - noiembrie 2023
Am continuat să aplic planul de la sesiunile de coaching, astfel că de un an am și un job part-time, pe lângă cel cu program întreg. Am găsit un loc de muncă la care merg 3 zile pe săptămână, seara, ceea ce îmi lasă timp și pentru pasiunile mele, în celelalte zile. Am ales un post pe servicii de curățenie, aproape de casă, care nu mă solicită și sunt încântată că obțin bani atât de ușor. Chiar dacă pentru mine nu e locul de muncă de vis, este ok pentru o perioadă. M-a ajutat pentru că îmi dădeam tot salariul de la jobul principal pe rată și plăți anticipate, iar acest salariu îl folosesc pentru alte cheltuieli. Însă de anul viitor vreau să schimb.
Așa am reușit să achit anticipat al zecelea an din credit, am închis câte 1 an pe lună. M-am interesat și de o refinanțare cu dobândă fixă și cred că asta e cea mai bună soluție pentru mine. Voi continua în paralel plățile anticipate. Acum, obiectivul meu este să achit integral creditul pană împlinesc 40 de ani, adică în maxim 5 ani. În plus, mi-am mobilat complet apartamentul, probabil mă voi muta anul viitor.
Pentru mine, Banometru a fost ca un felinar care m-a ajutat să văd că există viață după credit. Eu asociam luarea unui credit și colaborarea cu o bancă cu o mlaștină în care te afunzi, dar pe care trebuie să o faci. Mă resemnasem cu ideea că 30 ani voi fi sclava datoriilor și că va fi sufocant.
Dar după ce am descoperit Banometru, mi-am dat seama că foarte multe lucruri pot fi în controlul meu, că pot face alegeri astfel încât să ies mai repede din credit, să am bani puși deoparte, să fac alegeri mai utile. Mi-am dat seama că, de fapt, contează cum drămuiești banii, nu câți ai, totul ține de educație. Banometru m-a învățat să gândesc altfel, în folosul meu, și că obiceiurile contează.
Am speranța și optimismul că mă voi descurca și că o voi duce mai bine financiar indiferent ce s-ar întâmpla. Mi-a plăcut foarte mult că sunt explicații foarte clare (în webinarii, în Parteneri de Succes, în articole, în coaching), totul e explicat clar și chiar înțelegi și poți aplica multe lucruri fără a cere explicații suplimentare.
Faptul că Banometru este gratuit e WOW. Dacă ar fi să apelez la un consultant financiar ar costa mult, oferiți atât de multe lucruri valoroase gratuite. E ceva grozav ce faceți. Îmi pare rău că nu v-am descoperit mai repede. E fascinant ce faceți, ajutați foarte mulți oameni. În 4 ore de coaching mi se pare că am făcut o școală. Nu ne ziceți concret x, y, z, ci ne învățați să pescuim, să devenim independenți fără voi.
Aveți materiale pe toate gusturile: audio, video, articole, blog bine organizat, e ușor de găsit orice informație ai nevoie. LIVE-urile pe Facebook îmi plac, îmi place de Oana și că aduce tot felul de invitați. Îmi place că sunteți tineri și sunteți ani lumină distanță la câte știți, și ajungeți să fiți o inspirație doar prin exemplul vostru. Îmi place că pe blog la final e mereu o recomandare de o carte sau un citat.”
____________________________
Suntem recunoscători pentru deschiderea Alinei și îi mulțumim că ne-a împărtășit cu generozitate pașii din călătoria sa financiară!
Ne dorim ca acest studiu de caz să fie o infuzie de motivație, optimism și inspirație în direcția asumării responsabilității pentru viața ta financiară, astfel încât și tu să acționezi pentru a-ți îmbunătăți situația actuală. Totuși, așa cum spunem de fiecare dată, contextul fiecărei persoane este unic și ce a funcționat la cineva s-ar putea să nu meargă la tine.
Dacă vrei să găsești soluții la provocările financiare pentru propria situație de viață, te așteptăm și pe tine la o sesiune gratuită de coaching financiar!
*Am folosit un pseudonim pentru a păstra confidențialitatea beneficiarului. Studiul de caz este publicat cu acordul său.
REZUMAT
Despre Alina
- 33 de ani, locuiește într-un oraș mare de provincie.
- Studii superioare, lucrează ca suport pentru clienți într-o multinațională.
- Nu are bani economisiți (fond de urgență sau de rezervă).
- A luat un credit ca să-și cumpere apartament.
De ce a apelat la coaching
Vrea să își achite mai repede creditul, ca să nu fie legată de bancă pentru 30 de ani, dar în același timp să poată merge în vacanțe, să se bucure de pasiunile ei și să lucreze într-un domeniu care îi place.
Sesiunea 1 de coaching financiar
- În urma discuției cu Sergiu, coach financiar Banometru, Alina și-a propus să economisească lunar pentru diferite obiective: mobilarea apartamentului, crearea fondului de urgență și de siguranță, timp liber, cumpărarea unei mașini, achitarea anticipată a creditului.
- Pentru a-i fi mai ușor să achite ratele și să poată și să economisească, a decis să locuiască pentru o perioadă cu mama sa.
Sesiunea 2 de coaching financiar
- Folosind calculatorul de credite de la Banometru, a făcut diverse simulări, ca să vadă în ce condiții este avantajoasă pentru ea rambursarea anticipată. Astfel, a decis să-și schimbe prioritățile, pe locul întâi fiind acum achitarea anticipată a creditului.
- A redus numărul de concedii, pentru a economisi mai mulți bani.
- A analizat diferite oferte pentru a vedea unde e mai bine să își țină banii economisiți.
Sesiunea 3 de coaching financiar
- Și-a planificat toate cheltuielile mari pentru anul în curs, în avans, astfel încât să știe în care luni are cheltuieli mai mari și să folosească această informație și în anii următori.
- A stabilit unde își va ține banii, în funcție de obiectivul lor: fondul de urgență, fondul de rezervă, banii strânși pentru mobilarea apartamentului.
Sesiunea 4 de coaching financiar
- Și-a creat propriul model de buget și l-a completat pentru primele trei luni din an.
- A primit o mărire de salariu, după ce i-a transmis angajatorului că își caută un extra job part-time.
- Și-a mobilat dormitorul folosind un card de cumpărături cu rate fără dobândă
- A strâns jumătate din fondul de urgență
- A început să achite anticipat creditul.
- Se gândește la cum va arăta viața ei la pensie și face un plan pentru acea perioadă.
În prezent
- Își ține bugetul în continuare și aplică planul de la sesiunile de coaching.
- Și-a găsit un al doilea job, part-time, pe lângă cel cu program întreg, crescându-și astfel veniturile.
- A reușit deja să achite anticipat al zecelea an din credit (a închis câte 1 an pe lună). Obiectivul ei acum este să achite integral creditul în maxim 5 ani. Și-a mobilat complet apartamentul și se va muta curând.