Overdraft – tot o datorie, dar cu alt nume

După cardul de credit și cardul de cumpărături, ne oprim asupra unui alt produs bancar, vândut tot ca ofertă pentru momentele când ai nevoie urgentă de bani – overdraftul.

Pe românește, descoperire de cont, adică un fel de împrumut pe care ți-l acordă banca pe cardul tău de salariu (de debit) atunci când ai nevoie de bani.

Overdraftul pare o ofertă foarte tentantă pentru că se poate obține foarte ușor, nu necesită cine știe ce documente, nu implică angajatorul, adeverințe și alte hârtii. Practic banca îți dă acces rapid și la nevoie la o sumă echivalentă cu trei sau șase salarii, bani la care poți apela în caz de cheltuieli de urgență.

Overdraftul costă

Ca orice împrumut, e supus unor condiții și are anumite costuri, începând cu comisioanele pe care le practică unele bănci la acordarea lui, până la dobânzile practicate.

La overdraft nu ai o perioadă de grație fără dobândă, ci plătești dobândă din prima zi în care ai accesat banii suplimentari.

Poate crezi că merge pe principiul folosesc acum și plătesc la salariu, dar, dacă nu reușești să faci asta - și  mulți dintre cei care își fac overdraft nu reușesc - costurile cresc exponențial cu suma folosită.

De exemplu, dacă folosești bani din overdraft în ultimele 7 zile până la salariu, banca percepe dobândă pe acele zile. În plus, dacă la intrarea salariului în cont nu achiți suma folosită din overdraft, vei plăti în continuare dobândă la ea. Chiar dacă nu mai folosești alți bani din overdraft, dobânda se percepe până la returnarea integrală a sumei folosite.

Dezavantajul este că la sume mari neachitate la timp și dobânda este foarte mare și, cu cât perioada de nereturnare a împrumutului crește, cu atât cresc și costurile de dobândă.

În general, la overdraft dobânzile sunt mai ridicate decât la creditele clasice de nevoi personale. Și, deși banca vinde ofertele de overdraft pe principiul sume mici, ușor de obținut și de folosit, acesta e doar jumătate de adevăr.

Sumele sunt, într-adevăr, ușor de accesat, însă costurile de returnare sunt pe măsură, mai ales că dobânda se percepe din prima zi de utilizare a banilor din overdraft, indiferent de suma retrasă.