Cei 4 P ai primăverii – 16 idei ca să fii pe plus cu banii, munca și emoțiile

Cum poți să ai bani, dar și timp să te bucuri de viață și de ce poți cumpăra cu ei?

E o întrebare pe care o auzim des; de multe ori, pare că banii și timpul sunt incompatibili, ai ori bani, ori ai timp, mai greu ambele deodată. Totuși, banii nu sunt separați de viață: orice cumperi, plătești cu ore din viața ta. 

La Banometru considerăm banii ca fiind o traducere a valorii pe care o oferim. Dacă ne concentrăm pe a oferi mai multă valoare prin activitatea noastră profesională, indiferent de ce muncim, putem să ne creștem veniturile și să ne îndeplinim planurile de viață.

Primăvara aceasta te încurajăm să lucrezi la finanțele tale prin prisma celor 4 P, adică 4 piloni de susținere pentru sănătatea ta financiară: Planificare, Productivitate, Perspectivă și Profit. Pentru fiecare dintre cele 4 direcții, îți propunem câte 4 idei sau întrebări care să te ajute să fii pe plus cu banii, dar și cu munca și emoțiile.

Așadar, pune-ți centura de siguranță pentru un articol ca un 4 x 4 al obiceiurilor financiare bune, similar cu o mașină puternică, sigură și eficientă, care te scoate din râpa obiceiurilor neproductive și nu te lasă să aluneci pe panta acțiunilor care îți sabotează progresul. Nu uita însă că TU te afli la volanul acestei mașini; ea nu merge singură, ci are nevoie de responsabilitatea și acțiunea ta.

Planificare

Unul dintre motivele pentru care oamenii nu reușesc să-și îndeplinească obiectivele (financiare sau de orice alt fel) este lipsa planificării. Obiectivele rămân suspendate în aer și te blochezi pentru că nu știi ce ai de făcut, e neclar sau ți se pare totul foarte complicat. Iată ce poți face ca să deblochezi situația:

  1. Unde te afli acum? Pune pe hârtie veniturile și cheltuielile, pentru a obține claritate cu privire la situația ta financiară reală. 
  2. Fă-ți un plan de acțiune care să indice clar pașii prin care vei ajunge la obiectivul propus, pornind de la situația ta actuală. Ține neapărat cont de unde ești acum și stabilește-ți un plan realist. Dacă acum câștigi salariul minim, îți lipsesc cu desăvârșire economiile și nu aștepți nicio moștenire, să-ți propui să cumperi o vilă luxoasă în 6 luni s-ar putea să nu fie un obiectiv pragmatic. Nu uita că bugetul, adică planificarea banilor pentru o perioadă de timp viitoare, este un instrument de bază pentru îndeplinirea obiectivelor tale financiare sau de alt fel.
  3. Dacă obiectivul financiar stabilit ți se pare copleșitor, ajută să-l împarți în acțiuni mici și ușor de realizat. Cum mănânci un elefant? Îl împarți pe bucăți. La fel e și cu un obiectiv. Nu uita să-ți setezi termene limită intermediare. De exemplu, vreau să rambursez anticipat creditul în 5 ani; până la finalul săptămânii analizez dacă o rambursare este avantajoasă în cazul meu. Dacă da, într-o săptămână vorbesc cu cei de la bancă pentru a afla informații suplimentare, văd câte plăți anticipate pot face și pe ce perioadă, de unde iau banii respectivi etc.
  4. Evaluează-ți periodic parcursul și ajustează-ți obiectivele și acțiunile, dacă e cazul. Poate la începutul anului ți-ai propus să economisești o anumită sumă de bani în 6 luni, dar între timp ți-a crescut rata la credit sau a fost nevoie să plătești mai mult decât ai estimat pe o intervenție medicală. Poți scădea suma propusă sau poți prelungi durata de timp în care să o economisești – de exemplu, 8 luni în loc de 6 sau îți crești veniturile. 

Productivitate 

Trebuie să muncești din greu și să te chinui ca să obții ce-ți dorești”. „Ești valoros doar dacă ești productiv”. Sunt mituri pe care le auzim sau sub impulsul cărora acționăm, adesea inconștient. Productivitatea nu înseamnă să fii mereu în priză, ci mai degrabă să menții în echilibru triunghiul muncă, eficiență și timp. Fii conștient(ă) că ești om, deci nivelul de energie și capacitatea de concentrare variază în funcție de ore sau zile, nu poți da randament tot timpul 100%.

  1. Include pauzele în programul de lucru. Pauza nu dăunează productivității, ci dimpotrivă, e o investiție în productivitatea și sănătatea ta, nu o cheltuială. Nu lua pauză doar când ești obosit(ă) și nu mai vezi nimic în fața ochilor de extenuare. Prevenția e de preferat tratamentelor, așa că include constant mici intervale de odihnă în activitatea ta. Notează-le în program ca pe orice altă sarcină de lucru.
  2. În loc să muncești mai multe ore, crește-ți valoarea pe ora muncită. Productivitatea poate însemna să ceri o mărire de salariu în loc să muncești două ore în plus după program pentru un alt proiect. Creșterea valorii tale ca specialist și a costului orar înseamnă și creșterea productivității. Urmează un curs sau ia-ți o certificare care îți va permite să mărești tariful, dacă ești liber profesionist sau antreprenor sau să negociezi un salariu mai bun și beneficii avantajoase, dacă ești angajat. 
  3. Muncește mai puțin sau același număr de ore, dar cu rezultate mai bune. Iată doar 3 idei prin care să faci asta:
  • Dacă ai tendința să amâni mereu unele activități sau sarcini, acesta este un mod de a te proteja când nu poți sau nu știi să-ți gestionezi emoțiile. Lucrează cu emoțiile tale, eventual sub îndrumarea unui psihoterapeut, ca să înveți să le trăiești și să le exprimi mai sănătos.
  • Nu face mai multe lucruri complexe în același timp, creierul uman nu este conceput pentru acest „sport” numit multitasking. Ceea ce noi considerăm a fi mai multe activități desfășurate deodată înseamnă de fapt pentru creier un schimb rapid între sarcini, deoarece el nu poate face mai multe activități complexe în același timp. 
  • Elimină distragerile și întreruperile. Planifică-ți un interval de timp anume în care să stai pe social media, să răspunzi la mail-uri, să te uiți la clipuri amuzante. În rest, oprește notificările de la rețelele de socializare când lucrezi, ca să nu fii distras(ă).
  1. Găsește o metodă de lucru care să funcționeze pentru tine. De exemplu, pentru a te concentra mai bine, îți poți împărți timpul de lucru în bucăți de 25 de minute de muncă atentă + 5 minute de pauză sau 50 de minute de muncă + 10 minute de pauză (metoda Pomodoro). Testează și vezi ce sistem ți se potrivește. 

Perspectivă 

Poate crezi că nu meriți să ai bani, nu te pricepi la bani sau oamenii cu bani sunt egoiști. Sunt credințe limitative care îți pun piedici în drumul tău spre prosperitate și echilibru financiar. Până la urmă, banii sunt doar un instrument, depinde de noi cum îi folosim. Într-un mod asemănător, cu un ciocan poți construi o masă sau te poți răni la degete.

  1. Conștientizează credințele pe care le ai despre bani și decide să le pui sub semnul întrebării: îți mai folosesc sau nu? Asumă-ți responsabilitatea pentru schimbare și acționează în direcția ei, chiar dacă faci un pas aparent nesemnificativ.
  2. Caută în jur resurse care să te ajute să-ți schimb modul de a privi lucrurile, astfel încât să adopți o perspectivă mai constructivă și pozitivă despre bani. Citește acest articol cu ghidaj pentru a face mai ușoare schimbările la nivel de mentalitate, dar și de obiceiuri. Un mentor sau o persoană de suport poate fi de asemenea de folos.
  3. Inspiră-te de la alții. Vorbește cu cineva care are viața pe care ți-o dorești sau și-a îndeplinit obiectivele pe care le ai și tu sau a depășit obstacole cu care te confrunți. Cum a reușit? Ce poți lua valoros din experiența sa pentru a aplica la modul tău de gândire și acțiune?
  4. Apelează la coachingul financiar gratuit pe care îl oferim la Banometru ca să-ți explorezi perspectiva ta vizavi de bani, dar și să construiești un plan de acțiune prin care să lucrezi concret la obiectivele tale financiare.

Profit

Situația ideală pentru o viață sănătoasă financiar este ca veniturile să fie mai mari decât cheltuielile. Poți alege să nu fii pe profit o perioadă, pentru a investi în tine, pentru a crește și a urma cursuri de perfecționare. Intenția ta trebuie totuși să fie constant îndreptată spre a ajunge la un raport avantajos venituri vs. cheltuieli pe termen lung.

  1. Cât valorează o oră din viața ta profesională? Vezi cursul video #1 de pe platforma Banometru și află cum să calculezi valoarea unei ore (trebuie să intri în cont pentru acces la curs. Dacă nu ai cont, îți poți face unul gratuit, aici). La ce valoare pe oră e nevoie să ajungi ca să ai viața pe care ți-o dorești? 
  2. Ce metode de reducere a cheltuielilor poți aplica? De exemplu, să cumperi o parte din produsele alimentare marcă proprie a unui hipermarket în loc de produse mai scumpe, să mergi la cumpărături după ce ai mâncat și având o listă cu ce ai de luat, să reduci consumul de gaze naturale și curent electric, să renunți la niște abonamente pe care nu prea le folosești. Poate ai abonament la sală, dar te duci o dată pe lună sau la filme, dar nu ai timp de ele, etc.
  3. Cum îți poți crește veniturile? Fă o listă cu mai multe idei pe care le poți pune în practică, în funcție de cunoștințele și abilitățile tale. De exemplu, să dai meditații la limbi străine, să faci curățenie, să fii barman la final de săptămână, să editezi clipuri video, să închiriezi un bun de-al tău, să fii livrator sau șofer în timpul liber, să oferi consultanță pe ceva, să faci lucruri handmade pe care să le vinzi etc.
  4. Ce cursuri poți urma care să-ți asigure o creștere a valorii pe care o oferi prin munca ta? Alege unul care ți se pare cel mai valoros sau cel mai ușor de folosit ulterior, urmează-l și apoi aplică ce ai învățat. Cu cât ai reușit să crești valoarea serviciilor oferite?

Spune-ne ce alte strategii aplici tu pentru a fi pe plus cu banii, dar și cu timpul. Și haide în Comunitatea Banometru să împărtășești experiența ta cu noi și să primești inspirație de la alte persoane!

 



img
img

Abonează-te la newsletter-ul comunității Banometru și ai acces la informații și resurse utile, care îți îmbogățesc percepția despre bani și te ajută în viața de zi cu zi.

Introdu mai jos adresa ta de e-mail pe care o vom prelucra conform detaliilor de aici.