Negocierea salariului este un subiect care produce adesea disconfort, dar care are un impact direct asupra echilibrului financiar al fiecărei persoane. Cum te pregătești pentru o negociere de salariu? Ce contează cu adevărat? Ce trebuie să știi despre bugetele pentru salarii?
Alături de Adelina Roșca, fondator și director general Rosman Talent Solution, cu peste 20 de ani de experiență în recrutare, am discutat despre cum se construiesc bugetele salariale în organizații, cum să te pregătești pentru momentul negocierii, fie că este vorba despre un job nou sau despre o mărire salarială într-un rol existent, și care sunt tendințele din piața muncii în 2026. Conversația a fost moderată de Alexandra Duică, Community Manager Banometru.
Înregistrarea discuției o găsești aici, iar mai jos am extras câteva idei din conversația cu Adelina.
Alexandra: Cum se stabilește concret bugetul pentru un rol într-o organizație?
Adelina: Când companiile aleg să intre într-o anumită țară sau într-un anumit oraș, încearcă să înțeleagă cum e piața respectivă și ce înseamnă ca și cost să ajungă într-o anumită locație. Se face o categorizare a rolurilor pe care vor să le aducă în respectiva locație și apoi se analizează cât se plătește în piață și se fac studii. Apoi se trasează competențele de care este nevoie și se face o fișă de post pentru fiecare rol în parte. De exemplu, dacă un anumit rol necesită o limbă cum ar fi germană, bulgară sau cehă etc., automat pe lângă bugetul inițial alocat se adaugă și un bonus de limbă.
Alexandra: Ce cântărește cel mai mult într-o ofertă salarială? Experiența, competențele, contextul pieței?
Adelina: Contează poate mai puțin anii de experiență, ci mai degrabă ce ai făcut în anii respectivi. Dacă ai o experiență relevantă, care a adus impact, nu contează că ai muncit 5 ani, 10 ani sau poate chiar un an, contează foarte mult ce ai făcut.
De exemplu, am avut un proiect de recrutare pentru un post de specialist de salarizare și am avut destul de multe CV-uri colectate. Am avut candidați care veneau din companii multinaționale, cu o pregătire bună, dar care timp de 2-3 ani de zile au făcut doar pontaje. Fiind plătiți destul de bine în compania unde erau, și-ar fi dorit o creștere salarială, însă acea acea competență pe care ei o dobândiseră, pentru noul angajator era undeva la 10-15% din ceea ce ar fi trebuit să facă și atunci nu s-a putut atinge nivelul salarial dorit al persoanei.
Dacă rămâi pe același rol cu aceleași taskuri pentru mai mult timp, salariul ți se va plafona la un anumit moment. În plus, vin tinerii din spate, care chiar dacă au doar doi ani experiență, pot să știe mai multe decât știi tu după 10 ani.
Alexandra: Care sunt diferențele pe care tu le ai observat de-a lungul timpului între cum se autoevaluează candidații și cum sunt ei evaluați în realitate de angajatori?
Adelina: Important este ca fiecare persoană să fie realistă și onestă cu sine însuși. Eu sfătuiesc candidații să meargă la interviuri chiar dacă nu vor deocamdată să-și schimbe locul de muncă, deoarece astfel se pot autoevalua în timpul unei discuții.
E bine să-ți cunoști și să-ți evidențiezi abilitățile pe care le stăpânești, cum ar fi limbile străine, partea de software și să fii permanent adaptat lucrurilor noi care vin, ca de exemplu AI. Vezi ce abilități cuantificabile ai și cât de unice sunt ele.
Trebuie să fii mereu conștient că lucrurile se schimbă și să fii doritor să înveți, să te adaptezi noutăților, să te aliniezi cu cerințele postului și să vezi unde sunt oportunități de creștere, să ceri cât mai multe sarcini noi, în care să-ți ieși din zona de confort, pentru că atunci când rămâi în zona de confort, din păcate și salariul rămâne la fel.
Este important să ceri feedback de la angajator și să înțelegi unde ești tu ca profesionist.
Întreabă-te: Ce am învățat anul acesta? Ce competențe am dobândit? Ce vreau să mai învăț? Unde vreau să ajung? E recomandat să ai o traiectorie profesională, un plan de carieră. Un coach de carieră sau o persoană care vine din zona de recrutare te poate ajuta și îți poate spune care sunt tendințele pieței, cum trebuie să te pregătești și cam ce ți se potrivește.
Alexandra: Care sunt greșelile pe care le vezi în procesul de negociere, fie că e vorba despre o mărire salarială într-un rol pe care deja îl avem sau despre o negociere a unui salariu nou într-un rol nou?
Adelina: E important să nu negociezi din emoție și să spui, de exemplu, că vrei un salariu mai mare pentru că ai nevoie de o mașină. O altă greșeală este că nu faci o analiză, să vezi cam la ce nivel este în piață rolul pe care tu îl ai sau rolul la care vrei să mergi.
Contează și cât de mult faci tu pentru jobul respectiv. Competența pe care cred că în 2026 95% din angajatori, din clienții noștri o caută este mentalitatea antreprenorială, adică să te gândești și la business, nu doar la ce ți se cuvine ție. Important este să implementezi procese care aduc valoare și cu asta să vii în față, pentru că întotdeauna un angajator va aprecia acele persoane care planifică și implementează proiecte, care se gândesc la partea de optimizări de costuri etc.
Trebuie să alegem bine și ziua când ne ducem să negociem. Dacă suntem angajați și vedem că șeful e supărat sau a avut o săptămână complicată, sau compania a pierdut un proiect important nu e un moment oportun să te duci să ceri mărirea de salariu. Mai bine o ceri după ce ai făcut un proiect foarte bun sau când ai evaluări și poți să vii cu niște rezultate clare, cuantificabile.
Alexandra: Cum putem să aflăm nivelul salarial pentru diferite domenii?
Adelina: Eu recomand ca atunci când lucrezi într-un anumit sector să-l cunoști foarte bine și să mergi la evenimente, la conferințe, seminarii online, etc. Să încerci să ai lângă tine oameni care lucrează în aceleași industrie ca și tine, oameni onești cu care să poți să discuți. Nu înseamnă că ei trebuie să-ți spună ce salariu au, dar poți să discuți deschis care sunt range-urile salariale în compania unde lucrează, la un anumit nivel, de exemplu.
De asemenea, sunt platforme de joburi unde poți să vezi niște grile salariale. Sunt studiile salariale care se fac și unele chiar sunt publice.
Cred că e important să fii realist, dar să-ți iei informațiile din mai multe surse. Trebuie să cunoști oameni care au aceste informații și să nu-ți fie rușine să lansezi o întrebare.
Alexandra: Ce ar fi de negociat în afară de salariu? În 2026 care sunt acele beneficii care merită puse pe masă în conversațiile cu angajatorii?
Adelina: E nevoie să negociem bani, pentru că trebuie să trăim, deci automat trebuie să cercetăm piața și să obținem un salariu care să ne asigure traiul cel de toate zilele. Apoi trebuie să ne uităm la ce beneficii sunt importante pentru noi. De exemplu: program hibrid, timp liber, mai multe zile de concediu, cursuri, conferințe, tichetele de masă, prime de Paște, de Crăciun, anumite bonusuri care se dau în funcție de proiecte etc.
Eu întotdeauna îmi sfătuiesc candidații să se gândească mai mult la partea de sănătate, de echilibru între muncă și viața personală. Adică trebuie să ai și o asigurare de sănătate, trebuie să ai și un sprijin pentru sănătatea mentală.
Alexandra: Ce nu ar fi indicat să acceptăm într-o negociere, chiar dacă oferta pe care o avem pe masă pare atractivă?
Adelina: Cred că ce nu ar trebui să accepți într-o negociere ar fi o ofertă nerezonabilă. Sau dacă vezi și ești conștient că se profită de tine în mod intenționat, stai peste program sau pur și simplu ești tratat într-un mod care nu e deloc ok. Nu ar trebui să accepți un comportament agresiv, limbaj agresiv sau șantaj emoțional, care din păcate se practică, chiar și în companii mai mari.
De asemenea, nu ar trebui să accepți o ofertă nouă care nu are un timp real de implementare.
Nu e de dorit să accepți o ofertă pe loc, chiar dacă ți se pare perfectă, ci să-ți lași timp de gândire câteva ore, deoarece adesea într-o negociere și partea emoțională e destul de puternică.
Alexandra: Cum ne pregătim pentru o discuție salarială, ca să avem șanse de reușită?
Adelina: În primul rând, să ne uităm la cifrele din piață: care sunt sectoarele unde unde se angajează. Au fost destul de multe disponibilizări în zona de de SSC, IT, Telecom, automotive, construcții, comerț etc.
În al doilea rând, după ce ai făcut cercetarea de piață, să te autoevaluezi - adică să te înțelegi pe tine mai bine, să te gândești de ce vrei să pleci, dacă ești deja la un loc de muncă, pentru că poate nu e cel mai potrivit moment să faci acum o schimbare. Pe de altă parte, dacă ești la început de drum, acum este momentul să mergi către joburi bune sau internship-uri.
Apoi, pregătește-te pentru interviu: să știi cum te îmbraci, cum să te prezinți, ce să răspunzi la eventualele întrebări care ți se adresează. Pont: Nu e bine să dai răspunsuri generale. Cu cât mergi la mai multe interviuri, cu atât intri în interviuri mult mai relaxat.
În funcție de jobul la care aplici, e important să-ți setezi și tu niște întrebări, ca să înțelegi de ce schimbi jobul și ce ar trebui să-ți ofere noul angajator. Să înțelegi jobul foarte clar, cum e poziționat în cadrul companiei.
E bine să-ți adaptezi atât CV-ul, cât și discursul tău în cadrul interviului în funcție de competențele și rezultatele tale și să vorbești concret, nu povești și nu la modul general. Să vii cu exemple concrete și să fii tu, să fii onest.
Alexandra: Cum va fi piața muncii în 2026 din perspectiva salariilor?
Adelina: Din proiectele pe care noi le avem, clienții au cerințe tot mai mari de la persoanele pe care le iau în echipă. Dacă înainte aveam două-maxim trei interviuri, acum vorbim de șase-opt interviuri pe același rol. Clienții sunt mult mai atenți la persoanele pe care le aduc în echipă. Totodată, observăm evaluări care țin de competență tehnică, dar ne ducem și în zona de soft skills, de leadership, de mindset, de componentă antreprenorială, de inițiativă etc.
Joburile care apar acum în piață sunt mult mai strategice, mult mai nișate, cu componente de dificultate destul de mare, chiar dacă vorbim de roluri de juniori, specialiști seniori sau manageri.
Componenta de mindset antreprenorial observ a fi prezentă în 100% din proiecte sau cerințe. Apoi această capacitate de autonomie, care se caută. Caută persoane care gândesc pozitiv, care se concentrează pe soluții și nu se uită doar la partea goală a paharului, ci din contră, se uită la partea plină. Vor persoane care doresc să lucreze în echipă și au acest mindset de creștere.
Salariile aș spune că sunt ușor crescute față de anii trecuți pe aceste poziții nișate. Pe de altă parte, sunt companii care nu mai pot să ofere decât un anumit nivel. Însă există partea de bonusare, care automat o să mărească salariul.
Cel mai important cred că este să devenim competitivi, să devenim eficienți și să ne adaptăm noilor roluri, noilor joburi care apar și tendințelor din piață. Pentru că, salarial vorbind, în anumite sectoare sunt salarii bune, în alte sectoare nu neapărat. Dar dacă tu ești pregătit, poți obține un salariu bun.
Negocierea salariului nu este întotdeauna doar despre bani, este despre cum îți înțelegi valoarea.