Profil de coach – Cristina Diaconescu

Coachingul financiar este componenta de bază a programului nostru Banometru, prin care îți oferim suport 100% personalizat pe drumul tău spre sănătate financiară. Considerăm că astfel poți dezvolta mai repede și mai ușor obiceiuri bune în relația cu banii și de aceea te încurajăm să apelezi cu încredere la sesiunile de coaching. 

Ca să știi cine îți va fi alături în acest proces, ne-am gândit să-ți prezentăm, pe rând, coachii Banometru. Astăzi punem reflectoarele pe Cristina Diaconescu, care, deși s-a alăturat echipei de puțin timp, are o contribuție valoroasă la progresul participanților în program. Te invităm să o cunoști citind mini-interviul de mai jos!

Povestește-ne pe scurt despre tine. 

Sunt Cristina, iubesc dezvoltarea personală, prăjiturile și călătoriile. 

Lucrez în logistică, tocmai am schimbat postul : de la pilot transport la șef proiect inginerie distribuție. Am studii economice și juridice, am lucrat ca și consilier juridic și inspector resurse umane, apoi am decis să fac o reconversie profesionala și am trecut la logistică unde mi-am și descoperit pasiunea  Așa că am rămas în acest domeniu încă din 2016, schimbând doar diverse posturi : dispecer transport, pilot transport și acum șef de proiect. Ca background menționez și partea de business : părinții mei sunt privatizați încă din 1990, așa că practic am crescut cu tot ceea ce înseamnă afacere, lucrul cu oamenii, cu instituțiile statului, schimbări legislative, etc.

Spune-ne mai multe despre călătoria ta către sănătate financiară

Au fost de-a lungul timpului momente foarte grele, dar am reușit să trec peste, în primul rând eliminând orice cheltuiala inutilă sau care nu era strict necesară. Iar în categoria « necesar » intrau doar plata facturilor și mâncarea. Ulterior, am căutat să îmi cresc veniturile și am investit în mine în mod constant, am învățat orice, de oriunde și de la oricine și toate mi-au fost de folos. Apoi am început să merg la cursuri plătite pe diverse domenii de interes sau care îmi foloseau la job, spre exemplu curs pentru resurse umane, SSM, PSI, Excel.

Am învățat acum multi ani niște meserii ca să stiu să fac ceva în situații extreme, adică în cazul în care rămân fără job sau vine o criză: sunt technician masseur și am permis categoriile C și E (adică pot să conduc un TIR ) .

Și încă un lucru care pentru mine a avut un mare impact: am învățat să fac diferența între nevoie și dorință și am încetat să mă mai las păcălită de reduceri. Am o vorba care îmi place tare mult : dacă un produs costa 100 de lei și are o reducere de 30%, nu economisești 30 de lei, ci cheltui 70.

Ne poți povesti despre cum ai depășit un moment financiar dificil ?

Deși am studii economice (am absolvit un liceu economic), recunosc că până nu am participat la programul Banometru nu am fost disciplinată din punct de vedere financiar.

Am știut dintotdeauna că nu trebuie să am datorii și că trebuie să am bani deoparte pentru zile negre, însă atunci când ai o situație bună nu conștientizezi că vor veni si acele zile negre. Așa m-a găsit pandemia anul trecut, când probabilitatea unui șomaj tehnic era destul de mare, nu exista nici un fel de siguranță sau predictibilitate, nu aveam economii, așa că am început să îmi pun întrebări reale -  ce fac dacă rămân fără serviciu.

Așadar, am avut un moment în care am decis să elimin cheltuielile inutile și să pun bani deoparte. Asta se întampla în aprilie 2020. În iunie am găsit Banometru și am intrat în program, iar până la finalul lui octombrie am reușit să îmi achit un credit de nevoi personale și să încep un fond de siguranță. Am descoperit că aveam resurse, doar că nu le foloseam în cel mai bun mod posibil. În paralel, am lucrat la mentalitate și am învățat să fac diferența între ce este în realitate și ce îmi inchipuiam eu că e : adică aveam tendința să exagerez situațiile și să îmi induc teamă și un stres inutil. Continui cu planurile mele financiare, sunt calculată, disciplinată și îmi acord și mici plăceri 

Pentru mine Banometru este un program de suflet !

Cum te-a ajutat Banometru să ajungi în rolul de coach financiar? 

Încă de la prima ședință de coaching pe care am avut-o în rolul de beneficiar m-a fascinat faptul că pot să obțin atât de multă valoare și mai mult de atât, faptul că o obțin gratuit. Am înțeles că oamenii din spatele programului sunt senzaționali, fără să îi cunosc la acel moment.

Mi-a placut atât de tare încât am participat de 3 ori în programul Parteneri de Succes și parcă nu îmi venea să mă despart de acești Oameni, astfel am pus întrebarea daca pot să mă alătur și eu echipei.

Mi-am dorit și îmi doresc în continuare să ofer ajutorul pe care eu l-am primit, să aduc o mică schimbare în bine în lume prin această acțiune alături de toată echipa Banometru și să ajut oamenii care au nevoie de susținere și îndrumare pentru a-și îmbunătăți viața financiară și relația cu banii. 

Ce înseamnă coachingul financiar pentru tine?  

Coaching-ul financiar pentru mine înseamnă claritate și direcție. Pot să descriu coachingul ca fiind procesul în care coach-ul ajută oamenii să obțină claritate, să își descopere propriile resurse și să afle cum să le folosească în beneficiul lor. 

Cum susții oameni pentru care ești coach?  

Susțin oamenii prin încurajări, ascultare activă și răbdare pe parcursul procesului, încerc să îi fac conștienți că este un proces de durată și ei înșiși trebuie să își acorde răbdare și timp. 

Sesiunea de coaching cu mine decurge lejer, ca o discuție liberă, doar că despre bani, obiective și acțiuni, toate împletite cu blândețe  

Cum te încarci cu energie? Ce îți aduce bucurie? 

Mă încarc cu energie după un somn bun, o plimbare sau timp petrecut cu prietenii; însă cel mai mult de la mare ?. Bucurie îmi aduc lucrurile simple: o prăjitură bună, florile, pomii înfloriți, o plimbare în natură. 

Care sunt super-puterile tale? 

Intuiția și faptul că sunt un foarte bun ascultător. 

Trei recomandări pentru cineva care vrea să aibă o relație mai bună cu banii. 

  • Să țină evidența veniturilor și cheltuielilor 
  • Să facă diferența între nevoie și dorință 
  • Să nu pice în plasa reducerilor. 

În programul Banometru beneficiezi de 1-4 ședințe de coaching financiar gratuit, unde primești sprijin pentru a crea și a urma un plan potrivit ție.

Înscrie-te pentru a simți beneficiile pe propriul buget!



img
img

Abonează-te la newsletter-ul comunității Banometru și ai acces la informații și resurse utile, care îți îmbogățesc percepția despre bani și te ajută în viața de zi cu zi.

Introdu mai jos adresa ta de e-mail pe care o vom prelucra conform detaliilor de aici.